În fine, odată ajuns în Parcul Carol te poţi bucura de aerul aparte, de atmosfera deosebită creată de monumente, arbori, împrejurimi (Arenele Romane, „castelul lui Vlad Ţepeş“ – devenit sediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor –, Muzeul Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida“, renovat recent, cu o termopanizare poate neinspirată; Hala Filaret – luată în calcul după 2008-2009 drept posibil sediu al Muzeului Dictaturii Comuniste).
Parcul are mai multe straturi: cel iniţial, burghez-aristocratic, care în linii mari este cel de la 1906; socialismul de stat a urâţit mult locul, dar nu ireversibil; în postcomunism a fost invadat de câinii „comunitari“, iar într-o zonă dinspre strada Cuţitul de Argint zidurile care înconjoară Întreprinderea „Hesper“ erau cât pe aci să se prăvale peste aleea parcului paralelă cu str. C.I. Istrati care duce spre biserica Cuţitul de Argint. Acum pericolul a fost aparent îndepărtat prin amplasarea unor stâlpi de susţinere.
Mausoleul Eroilor Comunişti a compromis o bună parte din Parc. După 1990 au existat proiecte pentru a-i transforma interiorul într-un fel de muzeu al comunismului. Cu timpul locuitorii din apropiere şi frecventatorii parcului i-au dat o altă semnificaţie, apărându-l – în 2004 – şi atunci când s-a pus problema construirii Catedralei Mântuirii Neamului. A fost atunci un conflict între autorităţi ale statului, între primarul general Traian Băsescu, care a adus şi poliţişti comunitari, pe de o parte, şi adepţii punctului de vedere al Patriarhiei Române (consiliul general al municipiului, prefect, primarul sectorului 4, instanţe guvernamentale etc.), de cealaltă parte.
Mausoleul a fost împrejmuit, muncitorii s-au apucat să dezasambleze monumentul (mai ales baza circulară de granit), dar până la urmă totul a fost sistat. Amplasamentul catedralei a fost schimbat, iar mausoleul a rămas în picioare. Azi este păzit de soldaţi şi nu poţi ajunge la el decât cu aprobare specială.
