În această analiză a grupurilor de țigani, deosebirile lingvistice au reprezentat o trăsătură caracteristică aparte. Dacă încerccăm să descîlcim varietățile dialectale ale limbii romani, ne va veni foarte greu să știm cu exactitate unde să ne oprim, chiar dacă ignorăm Orientul Mijlociu. Nici o limbă nu rămâne imobilă: anual, limba engleză dobîndește circa 100 de cuvinte principale noi sau sensuri noi pentru cuvinte deja existente. Limba romani este o limbă deosebit de dinamică. Fiecare vorbitor matur al limbii romani este bilingv, și în toate colțurile Europei, această limbă se va îmbogăți prin împrumuturi provenite din partea culturilor gazdă. Permament se produc noi devieri. Fără a exista o limbă standard în scris, cu greu se poate păstra un control asupra fracționării limbii romani întrucît, deși cîntecele și poveștile pentru care țiganii dovedesc atîta talent sunt transmise pe cale orală, de la o generație la alta, ele reprezintă un material viu, în permanență modificat și reîntinerit în mod creator.
Unele variante ale limbii romani nu mai pot fi deloc numite limbi, întrucît decad pe zi ce trece, vocabularul relativ redus putînd fi utilizat în contextul limbii naționale sau dialect – precum calo din Peninsula Iberică sau anglo-romani (deosebit de limba arhaică păstrată de familia Wood din Țara Galilor). Chiar și în cazul acelora care în mod legitim pot fi descrise ca fiind limbi, vocabularul este limitat de regulă la cîteva mii de cuvinte. Deosebirile dintre dialecte sunt adesea foarte mari, deși mult reduse, dacă ne gîndim la fondul principal și nu luăm în considerare împrumuturile dobîndite recent și parțial integrate.
