Joi, 23 februarie, în Petrograd temperatura a urcat până la primăvăratica valoare de minus cinci grade. Lumea a ieşit din hibernare să se bucure de soare şi să participe la vânătoarea de alimente. Nevski Prospekt era ticsit de cumpărători. Vremea blândă avea să se menţină până pe 3 martie – când regimul ţarist se va fi prăbuşit. Nu era pentru prima dată în istoria Rusiei când vremea urma să joace un rol decisiv.
Pe 23 februarie se sărbătorea Ziua Internaţională a Femeii, o dată importantă în calendarul socialist, şi către prânz spre centrul oraşului au început să se îndrepte mulţimi numeroase de femei, care protestau cerând drepturi egale. Balk le descrie ca „doamne din înalta societate, şi mai multe ţărănci, studente şi destul de puţine muncitoare, în comparaţie cu demonstraţiile anterioare”. Fotografiile arată că femeile care demonstrau pe Nevski Prospekt erau vesele.
Orlando Figes
Revoluţia Rusă (1891-1924)
Tragedia unui popor
Ediţie cartonată
Traducere de Cornelia Marinescu
Carte publicată şi în ediţie digitală
În cursul după-amiezii însă, starea de spirit a început să se schimbe. Textilistele din cartierul Vîborg intraseră în grevă în acea dimineaţă, în semn de protest faţă de lipsa pâinii. Li s-au alăturat şi bărbaţii de la oţelăriile din vecinătate şi cu toţii au pornit în marş spre centrul oraşului, atrăgând în drum şi muncitori de la alte fabrici, uneori forţându-i să iasă, strigând „Pâine!” şi „Jos ţarul!”. Spre sfârşitul după-amiezii erau în grevă circa 100.000 de muncitori.
Când au încercat să treacă podul Liteinîi, care leagă cartierul Vîborg de centrul oraşului, au avut loc ciocniri cu poliţia. După ce au fost respinşi, cei mai mulţi dintre muncitori s-au împrăştiat şi au plecat acasă, unii jefuind în drum magazinele. Câteva mii însă au traversat pe gheaţă pe celălalt mal şi au mărşăluit spre Nevski Prospekt, unde li s-au alăturat femeile, care strigau „Pâine!”. Mulţimile cele mai compacte erau adunate în jurul Dumei. Cazacii lui Balk nu au reuşit să le disperseze, ba chiar s-au arătat reticenţi să o facă: atacau femeile în cavalcade scurte, dar se opreau brusc şi se retrăgeau. Ulterior s-a aflat că majoritatea cazacilor erau rezervişti fără experienţă în controlarea mulţimii, ai căror cai nu erau obişnuiţi cu strada. Dintr-o scăpare, nu fuseseră dotaţi cu obişnuitele bice. Aceasta se va dovedi a fi o greşeală fatală din partea autorităţilor. Pentru că această demonstraţie de slăbiciune a cazacilor le-a dat şi mai mult curaj muncitorilor în zilele următoare.
