notă: Primul critic literar al Europei latine, figură revendicată astăzi de feminism, Christine de Pizan scrie, în finalul secolul al XIV-lea o utopie literară în care construcţia unei cetăţi de către femei transmite preţuirea ei pentru toate doamnele care au o valoare modelatoare în istoria bărbaţilor. Succesiunea de anecdote, inspirate din culegerile disponibile ale epocii, de la Alexander Neckham la Walter Burleigh, mărturisesc intenţia unei transpoziţii feminine a unei istorii scrise masculin, creând un puternic curent de opinie în literatura vremii într-un dialog angajat deopotrivă cu scriitura universitară scolastică şi aceea a umanismului timpuriu.
text, I, 3, 3 – I, 4, 1 pp. 103-105 (în care Christina este anunţată de misiunea întemeierii cetăţii doamnelor) :
„Dar mai există și un alt motiv, și mai important și mai special pentru prezența noastră aici și pe care îl vei afla din cuvântul nostru către tine: noi am venit aici pentru a înlătura din lume eroarea în care tu însăți te-ai cufundat, astfel încât, de acum înainte, doamnele și toate femeile virtuoase să își găsească un refugiu, o cetate din care să poată să reziste cu succes asalturilor detractorilor lor, acele doamne care au fost abandonate de atâta vreme, expuse precum o cetate fără ziduri de apărare, fără a-și fi găsit un nobil cavaler care să le ofere protecție, ca să nu vorbim de acei nobili care prin lege sunt chemați să le apere și care, din neglijență și indiferență, au permis ca ele să cadă pradă defăimătorilor. Nu e de mirare atunci că inamicii lor roși de gelozie, acei ticăloși care le-au atacat cu diverse arme, și-au adjudecat laurii victoriei într-un război inegal în care femeile nu au putut să se apere. Există oare vreo cetate atât de puternică încât să nu cedeze de îndată dacă nu opune nici o rezistență și, deopotrivă, câte procese au fost câștigate pe nedrept doar pentru că nimeni nu a apărat pe cel nedreptățit? Aceste nobile și smerite doamne, urmând exemplul de suferință și pătimire al Domnului, au îndurat cu seninătate aceste crunte atacuri, care, cu vorba ori cu pana comise, au fost îndreptate cu dușmănie și păcat împotriva femeilor de către bărbați care în tot acest timp pretind că Dumnezeu le-ar fi dat dreptul de a o face. Este timpul să se facă dreptate și cauza lor dreaptă să fie smulsă din mâinile Faraonului. Și iată de ce ne aflăm noi trei aici: ca să îți aducem vestea cea bună a unei cetăți care fi-va construită, o construcție fortificată și puternică, cu temelie solidă, o cetate a cărei construire îți este ție predestinată, iar noi îți vom sta alături cu povața și fapta, și nimeni nu va locui în această cetate în afara doamnelor celor ilustre și a femeilor vrednice de laudă, pentru că porțile cetății vor rămâne de nepătruns pentru cele nevrednice. (…) Așadar, fiică dragă, tu singură între femei ești predestinată și chemată să construiești Cetatea Doamnelor. Pentru a pune temelia și apoi pentru a înălța Cetatea, te vei adăpa la fântâna noastră, iar noi îți vom aduce piatra de construcție, mai tare și mai durabilă decât marmura cea mai dură. Cetatea ta va fi nespus de frumoasă, fără seamăn, și va dura veșnic pe pământ”.
Christine de Pizan, Cartea cetăţii doamnelor, Ediţie bilingvă, traducere, studiu introductiv şi note de Reghina Dascăl, Ed. Polirom, colecţia „Biblioteca Medievală”, Iaşi, 2015, 747 p.
