Marţi, 12 ianuarie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, va fi lansat, în prezenţa doamnelor Georgeta Filitti şi Sandra Ecobescu si a domnului Dan C. Mihăilescu, ediţia integrală a amintirilor lui Grigore Lăcusteanu, editată după cele două caiete manuscrise aflate la Biblioteca Academiei Române, cu o introducere de Ion Filitti, recent apărută la Editura Humanitas.
„Român verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric – acesta pare a fi, după propria-i mărturisire, ofiţerul de carieră Grigore Lăcusteanu. Se numără printre puţinii care simt nevoia să aştearnă pe hârtie gânduri despre sine, despre familie ori despre lumea în care trăiesc. Vălmăşagul de la 1848, acel «furnicar de crai» în care «toţi am greşit, toţi am suferit», căci «au fost o zăpăcire obştească», are în persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat în mijlocul evenimentelor, silit să fie mereu la pândă, «iute şi violent», Grigore Lăcusteanu trăieşte intens întâmplările de familie şi deopotrivă pe cele din jur.
Potrivnic statornic al «golanilor» şi convins că doar Dumnezeu, «cu ajutorul blagoslovitei Rusii, poate salva România», Grigore Lăcusteanu, ca ofiţer, e amestecat în revoluţie – pentru a o reprima –, e arestat, scapă şi e gata să se pună în slujba invadatorilor ruşi şi turci. Ceea ce şi face.
