Impresionism

O întâlnea din ce în ce mai des
Pe strãzi, la teatru ori în parcuri,
Întotdeauna însoţitã
De-un domn înalt şi-o fatã blondã.
Ar fi putut sã se prezinte,
Sub un pretext scornit în pripã,
Dar sub privirea ei ca marea
El nici nu putea sã mai respire.
Mergea în urma lor, o lua-nainte
Ieşind treptat din câmpul ei magnetic,
Apoi îl invada din nou pustiul.
*
Stãtea pe locul lui de la fereastrã,
Uitându-se absent la perindarea
Din cafenea, la orele-nserãrii,
Când ea intrã deodatã înãuntru,
C-un domn înalt şi-o fatã blondã.
Crezu cã n-o sã-l bage-n seamã
Dar ea alese tocmai masa,
De vizavi de el, sã se aşeze.
Deşi el se uita numai în ceaşcã
La zaţul ultimei cafele,
Prezenţa ei îl cotropise
Şi când îşi ridicã privirea,
Se prãbuşi în ochii ei oceanici.
Cei doi, de lângã ea, vorbeau într-una,
Pãrând cã nu observã cataclismul…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *