Tu

Tu, care-mi vii când cade noaptea,
Şi-mi prinzi aripile de umeri,
Aninã-ţi umbra la amiazã,
De paşii mei sã pot ajunge
Pânã la tine cât e ziuã.

Fiindcã atunci când e-ntuneric,
Zborul se-ncurcã şi se zbate
Neştiind pe unde va sã scape.

Dar când în jur mai e luminã,
Nu doar vãzduhul cheamã calea
Ci înseşi lucrurile dense
Încep din miez sã se deschidã
În coridoare largi de aer
În care cântã nevãzutul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *