Din vremuri suprapuse

De-ar fi să îi aduc din nevăzut
Pe bunii mei, plecaţi din astă lume,
Mi-ar trebui o casă dispărută
În care cei chemaţi să se răsfire
Într-un alai de vechi înfăţişări.

Bunicul meu – copil m-ar lua de mână
Şi m-ar ruga să-l culc într-o poveste,
Iar tata mi-ar zâmbi fără să ştie
Cine-i bătrâna care îi vorbeşte
Cu vocea ei uitată de fetiţă.

Doar după mers m-ar recunoaşte mama
Care, abia întoarsă de la şcoală,
M-ar aştepta cuminte în grădină.

La şevalet, bunica mi-ar şopti
Să nu mă schimb la chip cât mă pictează:
Şi pentru un moment, am sta toţi cinci
Să ne privim din vremuri suprapuse.

Tags: , ,

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *