Cea mai recentă traducere a Ludmilei Ulițkaia în limba română a apărut anul acesta la editura Humanitas Fiction. Cartea cuprinde 11 povestiri, împărțite în două capitole: Prietenele (patru povestiri) și Trupul Sufletului (șapte povestiri). Fiecare capitol cuprinde în plus câte un text ntroductiv cu subttitlul În loc de prefață.
Am avut ocazia ca, din Canada, să prind online una din prezentările acestei cărți la chioșcul editurii Humanitas din cadrul târgului Bookfest 2025 din București, de la sfârșitul lunii mai 2025.
La începutul emisiunii, înainte de a se discuta despre carte și de a fi citită cu voce tare una dintre povestiri, prezentatoarea a ținut să vorbească audienței despre domiciliul actual al scriitoarei. După atacul militar al Rusiei contra Ucrainei, Ulițkaia, provenită – cum se știe – dintr-o familie de evrei din Ucraina, dar care în prezent trăia la Moscova, s-a exilat în 2022 la Berlin – în Germania – în semn de protest politic.
Avea în casă, povestea prezentatoarea, o bibliotecă uriașă, cum era de așteptat, dar nu și-a putut lua cărțile cu ea, a plecat pur și simplu și nu s-a mai întors. Din păcate, regimul rusesc nu i-a permis transferul cărților, iar acuma este, bineînțeles urmărită și are de suferit același tip de persecuție din partea Rusiei la care e condamnat orice revoltat contra regimului politic actual din acea țară. Actualmente, despărțirea de biblioteca ei de acasă este, pentru Ulițkaia, greu de îndurat și își mărturisește prietenilor cu care poate comunica cât de tristă îi este depărtarea de sutele de volume rămase în Rusia.
Aflăm de pe coperta cărții, bine aleasă, reprezentând un detaliu al unei lucrări de Kuzma Petrov Vodkin (artist rus/sovietic, 1878- 1939), că această carte, tradusă deja în mai multe limbi, a fost, conform Library Journal „pe lista celor mai bune cărți străine ale anului 2023”.
Am citit majoritatea scrierilor acestei extrem de talentate Ulițkaia. O descopăerisem cu ani în urmă într-o librărie franceză din Montreal și am lecturat toate traducerile franceze ale scrierilor ei din anii 80-90. Odată cu mutarea mea în Toronto și cu apariția traducerilor în limba română, am continuat lectura operelor acestei remarcabile scriitoare în excelentele traduceri românești, cum este și cea de față, a Luanei Schidu.
Cele 11 povestiri incluse în volum sunt diferite de tot ce a scris Ulițkaia până în prezent prin tonul lor, abordarea și concepția expusă. Desigur, talentul uriaș al scriitoarei se simte la fel ca înainte, dar temele alese, cât și, mai ales, felul în care curg povestirile prin pana acutuală a scriitoarei – par a fi mai profunde, pătrunzătoare, și, poate, într-un fel, mai legate de actualitatea trecerii anilor peste autoare, peste noi, peste toate…
Ar fi poate prea mult să scriu despre fiecare povestire în parte, cititorul va descoperi singur unicitatea și frumusețea lor. Pot însă afirma cu tărie că ceea ce m-a învăluit, atunci când am parcurs povestirile, a fost extraordinara căldură și duioșie cu care Ulițkaia își iubește personajele. După ce am citit întreaga carte, am dat dreptate publicației „Le Monde” din Franța, care afirmă „O carte magnifică, o scriitoare de o tandrețe infinită.”
În esență poveștile sunt -așa cum este însăși viața- cu destinele, bucuriile și suferințele ei. Autoarea privește chiar cele mai aspre realități cu o înțelegere și blândețe care mângâie. Iubirea prezentă în povestiri traversează paginile cărții și se răsfrânge cu dărnicie asupra cititorului
Ludmila Ulițkaia, precum se știe din biografia ei, a urmat studii în Biologie. Talentul de scriitor s-a manifestat puțin mai târziu, independent de obiectul studiilor făcute. Citind însă această carte apărută mai recent, ne dăm seama că acum, după acumularea experienței de o viață, scriitoarea care s-a ocupat și a scris – în funcție de studiile sale – chiar și despre trupul ființelor – a ajuns într-un moment al vieții în care își pune întrebări și, într-un fel, își justifică titlul și tematica povestirilor din culegerea de față:
„Despre trup știm mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi unoeri sesizată. Acolo, pe măsură te apropii de această fîșie îngustă, se stârnesc niște detalii subtile, despre care este cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar mărginită. E o apropiere riscantă, chiar periculoasă. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea”.
Parcurgând și terminând ultima filă a cărții, cititorul, copleșit de tonul înțelept și de incontestabilul farmec al scrierii, se poate întreba: oare când această mare scriitoare, cu un uriaș talent și admirată de milioane de cititori de pe tot globul, va primi premiul Nobel pentru literatură?
Notă: cronică apărută în revista culturală Leviathan 4/2025
