Doi ochi

Văd înrămați doi ochi care se uită
La o pictură din fundal, cu valuri,
Întărâtate, noaptea, de furtună,
Iar dacă-mi încordez mai mult privirea,
Prind în departe zbuciumul corabiei
Și dincolo de el, spaima de moarte
A celor dinăuntrul zdruncinării.

Doar unul dintre ei, întins pe punte,
Doarme, ca neatins de furia apei.
„Nu Îl treziți!” le strig. „Nu-i vremea, încă!”
Și deodată ochii din icoană,
Care vegheau în somn dezlănțuirea,
Se-ntorc spre mine, ridicându- și pleoapa…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *