Despre cuvinte, vorbire și… chimie

În revista Vatra veche 10/2025, cel de al 200-lea număr de la prima apariție, am citit un articol interesant și instructiv al poetei, scriitoarei și traducătoarei Dorina Brândușa Ladén, născută în România și stabilită în Suedia. Titlul articolului este „Eseu despre uzura limbajului, suprasaturația afectivă și salvarea prin poezie (pp 70-71).

Ideea, în esență, se referă la rolul cuvântului în poezie, unde emoția transmisă prin cuvinte primează, înțelesul lor concret fiind secundar. Analiza pe care autoarea ne-o oferă, plină de sensuri, cuprinde și enumerarea elementelor limbajului modern și al utilizării lui. Citez:

„În contrast direct cu limbajul funcțional și repetitiv al comunicării cotidiene, limbajul poetic oferă un spațiu de reconstituire a sensului. Poezia nu impune semnificații, ci le propune. Nu ordonă, ci invită. Este un tip de comunicare în care ambiguitatea, ezitarea și misterul nu sunt deficiențe, ci resurse expresive. Poezia nu operează cu generalizări, ci cu singularități. Aproape fiecare cuvânt într-un poem este, de fiecare dată, unic, încărcat de istoria emoțională a acelui text, de tonul vocii interioare, de ritmul frazei și de contextul afectiv. Chiar dacă expresia e aceeași, energia ei este mereu nouă” (p. 71).

Lectura articolului m-a dus cu gândul la cartea Fragmente despre cuvinte (Ed. pentru Literatură 1968 și Ed. Paralela 45 2002) de Toma Pavel, fratele meu. Stabilit în Franța, Canada și apoi în SUA, el a publicat romane și eseuri în limbile franceză și engleză și își continuă activitatea literară în România.

Recitirea cărții m-a fascinat la fel ca la prima lectură. Și m-am oprit la fragmentul în care autorul se apleacă asupra legăturii dintre cuvinte și vorbire. Citez:

„Suntem dați cuvintelor, iar vorbirea ne este dată nouă. E firesc să fim toată vremea preocupați a face legătura dintre cuvinte și vorbire; ceea ce nu prea ne reușește des. Iar pe de altă parte ne presează și lucrurile care, tot prin noi, vor să ajungă la nivelul Cuvintelor. Se pot produce astfel mari încurcături: unul confundă lucrurile cu cuvintele […], altul nu mai poate distinge între cuvinte și vorbire […]; un al treilea încurcă lucrurile și vorbirea și se miră că nu reușește să ajungă pe calea potrivită la Cuvinte. Cum putem ieși de aici? Dacă e de căutat o cale, cred că numai în domeniul pe care efectiv îl stăpânim:cum Cuvintele și lucrurile, orice s-ar spune, nu depind de noi, ne rămâne vorbirea” (Ed. 1968, p. 49).

***

            Reflectând la toate aceste idei, mi-am propus astăzi să povestesc două întâmplări legate de perioada 1970-1981, când, după mutarea la Ploiești a Institutului de Petrol și Gaze, unde am fost asistentă după terminarea facultății, am devenit profesoară de chimie la un liceu din București. La clasa a 9-a, cu elevi de 15-16 ani, se preda chimia anorganică.

Desigur, cum se știe, există elevi care rămân în memoria profesorilor multă vreme, tot așa cum mulți elevi își amintesc de anumiți profesori.

La lecția despre legăturile chimice dintre atomii elementelor, care sunt de două feluri, legături ionice și legături covalente, trebuia explicată diferența dintre cele două feluri de legături. După ce le-am arătat că elementele chimice sunt stabile când molecuele au un anumit număr electroni, le-am sugerat elevilor că acest număr se poate obține fie când unul din cele două elemente care se combină cedează electroni, iar celălalt primește, acesta fiind cazul legăturii ionice, fie când cele două elemente pun în comun electronii pe care-i au și în felul acesta ambii atomi uniți dispun de numărul de electroni necesari pentru stabilitate. Acesta era cazul legăturii covalente.

Și, ca exemplu simpu, am vorbit despre acidul clorhidric, HCl, unde atomul de Hidrogen are un electron, atomul de Clor are șapte, stabilitatea moleculei se reazlizeaza cu opt electroni. Deci, am spus eu, cei doi componenți pun în comun electronii, Hidrogenul unul și Clorul șapte, ambii atomi au acum opt electroni, exact cât trebuie ca molecula de HCl să fie stabilă. Și, am continuat, lucrurile sunt ca într-o căsătorie, se pun în comun bunurile fiecăruia și ambii conviețuiesc împreună.

Pe atunci, uniformele băieților erau costume bleumarin, cravată albastră, cămașă albă sau bleu, iar elevii erau strigați pe numele de familie. Aveam un elev cu numele de familie Vlăduț, căruia i se potrivea numele, pentru că era mititel. Stătea în banca întâi și era foarte cuminte, iar costumul și cravat îi dădeau un aer de maturitate, în ciuda staturii .

La ora următoare de chimie le-am dat extemporal cu tema Legăturile chimice. Și Vlăduț a menționat în scris că legătura covalentă se face prin punerea în comun a electronilor, pentru ca legătura lor să fie stabilă. Și aici voi cita cuvintele lui, care mi-au rămas: dacă, de exemplu, Hidrogenul sau Clorul ar rămâne văduvi, fiecare din ei s-ar putea combina cu alt Clor sau, respectiv, Hidrogen și ar forma o căsnicie stabilă. Așa s-a imprimat în capul lui Vlăduț legătura covalentă.

Până în ziua de azi întreb: am greșit oare făcând comparația cu o căsnicie, sau, dimpotrivă, analogia l-a stimulat?

Al doilea exemplu a fost la lecția Stări de agregare! Le explicasem – în laborator – proprietățile celor trei stări de agregare și le arătasem experimental cum solidele își păstrează forma și volumul definit, lichidele iau forma vasului în care sunt puse, dar își păstrează volumul, iar gazele n-au nici formă nici volum definit.

Eram la sfârșitul anului și trebuia să-i ascult pe cei fără note de trecere. Cum lecția era ușoară, l-am scos la tablă pe elevul Vintilă Florian, căruia îi trebuia o notă mare ca să treacă și l-am întrebat care e diferența dintre un solid și un lichid. N-a știut. Atunci i-am arătat, fiind în laborator, un cub mare de lemn și un pahar mic și l-am întrebat dacă poate pune cubul în pahar. Mi-a răspuns: Sigur, dacă-l facem rumeguș putem! Spontaneitatea și spiritul lui practic lui mi-a plăcut, i-am dat nota necesară pentru promovare. Nu l-am uitat nici eu pe el, dar nici el pe mine!

Și iată că vorbirea, cuvintele și felul în care le folosim sunt esențiale în toate domeniile, drept care, pornind de la poezie și literatură, am putut da exemple din specialitatea în care am lucrat, chimia.

Notă: în forma inițială, articolul a apărut în Vatra veche 11/2025