Nil (ad)mirari…

este un îndemn horațian, clasic deci, menit a-l păstra pe individ fericit sau, oricum, lipsit de griji și echilibrat. Nu are nimic cu posibila admirație, ca atare întâlnim formularea cu sau fără ad. În traducere versul sună astfel: „Să nu te miri de nimic este aproape singurul mijloc care te poate face  fericit și menține astfel”. 

Trecând peste numeroasele interpretări  ale versului horațian, nu putem să nu constatăm „tentațiile” actuale care duc aproape coercitiv la starea de mirare cu scopul aproape declarat al provocatorilor de a genera mirare până la tulburare. Asta și ca să nu fim prea fericiți… 

De exemplu ne putem mira de ce în condițiile în care vreo zece State posedă arma atomică, doar unul dintre ele nu suportă ideea ca și altele să fie nucleare? (poate două… ) Și culmea, uluitor până la tulburător, tocmai Statul care a utilizat-o. S-ar zice că știu ei ce știu… Fenomenul e aproximativ firesc și îl putem pricepe întorcându-ne la… poezie. Evident, fără a avea arma respectivă, primul care a înțeles fenomenul a fost un roman. Marele Phaedrus, talentatul autor de fabule, explică limpede mecanismul prin care  cei mai puternici domină firesc. Trebuie să o facă, altminteri  e posibil ca „în clipe de urgie, /Ajung în mâna celor mișei o jucărie”. Împărțirile trebuie făcute în spiritul principiului exhaustiv quia leo sum, pentru că sunt leu. 

Nu întâmplător pilda leului suprem o întâlnim și în  literaturile mai noi din culturi care și-au propus să domine măcar o treime din lume, dacă nu pentru altceva, spre a „civiliza” manu militari desigur, nu cu șosele și apeducte.  

Privind lucrurile din afară, adică fără a fi în sfera leonină, se poate constata că interogativ, dar fără mirare : „Se află vreo țară unde… / Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare…/ Văz că cei puternici oriunde au dreptate.” Constată clasicistul fabulist Grigore Alexandrescu într-o pădure cât lumea din  Dreptatea leului. 

Deci mirarea e absolut inutilă până la urmă în măsura în care leul e … leu; eventual moneda poate trezi mirare și mai inutilă. În momente de cumpănă se poate întâmpla totuși mirari de impudentia  alicuius, să te miri de nerușinarea cuiva, inutil dacă e în tabăra leului, deci e bine să renunți pentru a rămâne fericit cum spune Flaccus. În fine, mirari stultitiam hominis, a te mira de prostia omului, e cu atât mai periculos cu cât s-ar putea să-ți faci o preocupare din ea. Despre (ad)mirari doar atât că înseamnă și a se tulbura, ceea ce nu e de dorit…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *