Specialii și axa

În recenta vâltoare  din Patrie aflăm că nici democrația nu e … democratică, de vreme ce avem o categorie care se autointitulează fără jenă, cu tupeu deci, a „specialilor”. Corespunde unei impertinente realități, căci stipendiile încasate, nicidecum  până la senectute, probează o categorie aflată în solda cuiva, a sluji cuiva (vezi verbul stipendiari), de exemplu președintelui Țării de vreme ce acesta îi îmbrățișează în mod declarat. 

Dar dincolo de impertinența auto specializării, să vedem ce se ascunde în spatele termenului, desigur fără pretenția de a schimba ceva, ci doar ca să mai adăugăm o enormitate la  multe altele. Pornim de la species, privire, înfățișare, aspect; dar, deloc întâmplător, fie și dacă avem în vedere deciziile cel puțin stranii ale așa ziselor complete de judecată, înseamnă și spectacol, scenă,  de unde și îndemnul autorului roman ponite ante oculos illam miseram speciem, reprezentați-vă acea nefericită, mizerabilă scenă. 

Tertulian  scrie despre specialitas, trăsătură distinctivă, fără a specifica însă dacă e pozitivă sau negativă. Și nu  întâmplător căci e vorba de ceva în particular zice Quintilian. Ajungem astfel la „ai noștri” speciali: specialis, pl. speciales indică pe lângă altele și apartenența la o clică, o gașcă de amici particulari, intimi, după cum frumos spune în versuri Claudius Claudianus, prin secolul IV, el însuși apropiat al unui general, însă fără pretenții de gășcar, fiind poet. 

Iulius Caesar, bun cunoscător al societății, până când nu a luat-o razna, atrage atenția asupra categoriei „speciale” specie blanda, reapsa repudianda, în aparență măgulitoare, în fapt însă de respins. Cam atât despre „speciali”, cu mențiunea că auto declararea nu înseamnă nicidecum cunoașterea fie și defectuoasă a latinei mai ales în condițiile eliminării ei din studiile juridice. E doar exprimarea unei fanfaronade de tip molieresc care aproape că a făcut  latină fără să știe.  

Fără legătură cu cele de mai sus, suntem intoxicați cu  „axa răului”, o revenire la sintagma de odinioară desemnându-i pe cei care nu sunt cu noi. Fără a fi nominalizată încă la vreun Nobel, nu știm deci care este „axa binelui”, cam dificil de identificat dacă știm fie și puțină istorie (Vietnam, Iugoslavia, Afganistan, Irakul fără arma chimică și altele, fără a lua în considerare forțele colonialiste civilizatoare desigur).   

Deci, până la clarificarea axelor, lăsând la o parte metaforele  imbecile și neproductive, e  de preferat să nu asistăm la o dezaxare (totală…).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *