de Radu Cârneci, Ed. Muzeul Național al Literaturii Române, București 2009
„Poezia, adevărata poezie, trebuie să înnobileze cugetul cititorilor. Numai prin sublimul faptelor sale, creatorul de frumos se apropie de Creatorul Aboslut. Este ceea ce ne-a străduit să dovedim în Cartea Sonetelor, aici de față.
Radu Cârneci
A fost, pentru mine, o mare surpriză, dar și o deosebită cinste să figurez cu două sonete în această superbă antologie în trei volume, care cuprinde nume de mari poeți, scriitori, literați, unii dintre ei prezenți și în paginile actualei platforme electronice LaPunkt.
Iată cele două sonete apărute în volumul 3 al acestei bogate și valoroase enciclopedii.
SONETUL LIBERTĂȚII
În lanţ mă ţii, dorită libertate
Dar eu, supusă, soarta mi-o desfid:
Străbat fantasme-n ceruri ferecate
Mirată cât mi-e visul de lucid
Nu ştiu nici ochii să-i inchid, nici gura,
N-am învăţat destinul să-l înfrunt,
Şi, să nu pierd nici stima, dar nici ura
Jucat-am rolul unui laş mărunt
Ce şi-a plimbat menirea pe planetă
Cerşind, umil, statut de domn sau sclav
În lumea poeziei, desuetă,
Din umbra unui vers cu sunet grav.
Când libertatea sare ca o minge
O flacără, ȋn versul meu, se stinge…
SONETUL VÂRSTEI DE AUR
Frumoasă e, dar s-o priveşti refuzi,
Iar când „de aur” ceilalţi o numesc
Îţi frângi tăcerea între ochii uzi
Crezând c-alungi pustiul omenesc…
Pe vremuri doar cu tinerii-ai jucat?
Dar azi aceiaşi sunt, cu tine-n rând!
De ce nu-i vezi la fel? De ce ţi-e dat
Să-ți mistui timpul tău cu-al lor, tăcând?
De simpla ta splendoare să nu fugi,
Doar trunchiul drept ridică-ţi înspre cer,
Culegeți astăzi roadele ce-s vii
În frunze-i doar destinul efemet!
Golit de foi de aur, care tac,
Tu vei rămâne zvelt, dar tot copac!
