Prosperitatea…

e bine să fie promisă periodic cetățenilor electori mai ales în perioade dificile. De regulă, se găsesc politicieni care, mai cu seamă în ultimele zile ale anului ce stă să treacă,  să ne ureze prosperitate pentru cel Nou. În actuala situație, deși  mai avem ceva  până la Moși (Crăciun și Gerilă), am fost informați solemn și oficial că, în ciuda dificultăților majore care  ne așteaptă, caragialesc, adică imparțial, până la urmă va fi mai bine dar va fi greu. Adică, spune oratorul  vom ajunge la prosperitate, noi, Țara. 

Pătrunzând înțelesurile promisiunii, constatăm că în fapt putem crede ceea ce ni se zice,  pe principiul „ce-am avut și ce-am pierdut”.  

Prosperitatea ca realitate materială provine (într-o oarecare măsură din muncă, pentru proști, dar mai ales din învârteli pentru isteți), prin fr. prosperité din latinescul prosperitas, stare fericită, noroc, prosperitate, toate însemnând împlinire prin realizări concrete. DEX spune corect că înseamnă „stare prosperă, fericită, înfloritoare a vieții unui individ sau a unei colectivități”. 

  Însă interesant până la intrigant e faptul că prosperitatea și-o doresc toți, chiar și cei care n-au beneficiat niciodată de ea. Cum se întâmplă asta, ne-o explică tot latina ceea ce ar însemna că își au și romanii partea lor de vină, parșivitate chiar. Amintitul prosperitas se raportează la adjectivul prosperus, (norocos, favorabil, fericit) și la adverbul prospere (cu noroc, cu bine). 

Prin urmare nu costă nimic să (ni) se ureze sau să (ni) se promită prosperitate într-un viitor mai mult sau mai puțin definit, că e anul viitor sau mai mulți ani viitori, iar asta pentru că în esență și etimologic totul nu e decât o presupunere, o dorință a noastră și nimic  mai mult:  cunoscătorul Nonius Marcellus ne explică faptul că totul pornește de la pro-spe (spes– speranță) – conform cu speranța. Atâta doar că și speranța poate fi  bona,  întemeiată sau falsa, neîntemeiată. 

Altfel spus, putem spera liniștiți, iar pro-speritate  ni se poate ura sau promite cu lopata;  mai ales în prag de sărbători ei ne sorcovesc iar noi sperăm. 

De unde și aserțiunea că orice cetățean (și român) are dreptul la prosper(itate).  Probabil face parte din drepturile omului…

La sursă și nu pe, aflăm că într-o situație critică a Romei senatul trebuia să ia o decizie spre a potoli tulburările cetățenești. Unul dintre senatori, recunoscut pentru subtilitatea sa, a propus să li se ofere cetățenilor prosperare, adică revenind la Nonius, să fie lăsați să spere. 

  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *