Privirea care ne schimbă

 

 De ceva timp îl urmăresc pe Alexandru N. Stermin și mai ales îi citesc cu mare plăcere cărțile. Călătorie în jurul omului (2021) și Căzuți din junglă. Poveștile unui explorator (2022) sunt splendide eseuri de antropologie filosofică, pornind de la chestiuni de strictă biologie. Ca și Cătălin Pavel cu arheologia, ca și Cristian Presură sau H.-R. Patapievici cu fizica, Stermin reușește să facă din domeniul său de predilecție ocazia unor fascinante incursiuni culturale, cu reverberații numeroase în istorie, geografie, mitologie, teologie, psihologie, ontologie, etică și existențialism asezonat contemporan. Universitar la biologia clujeană (predă anatomie comparată, etologie, neurobiologie, bioetică, ecologie), ornitolog și călător pasionat, cu studii de teologie și consistente interese filosofice – interdisciplinaritatea e unul din punctele sale forte –  tânărul autor (n.1985) a dovedit deja prin scrisul său briliant că teme de strictă și elitistă specialitate pot deveni teme de interes major pentru umaniștii de toate categoriile.

Privirea urangutanului sau despre animalul din noi (Humanitas, 2024) e din nou un eseu în genul hibrid consacrat de Alexandru N. Stermin. De data aceasta autorul își propune un demers bergsonian: să vadă în ce măsură suntem Viața sau avem o Viață. Cartea pornește de la experiența unei întâlniri cu un uranguntan într-o grădină zoologică din Rostock (experiența unei intense priviri reciproce, mai precis), dar extinde reflecțiile despre raporturile dintre naturalul și umanul din noi într-o rețea de probleme antropologice și filosofice care implică frica, agresivitatea, sexualitatea, crima, răul, moartea, interiorizarea emoțiilor și teleologia existenței, în general. Capitolele sunt construite pe fragmente bine alese din textele filosofului Alexandru Dragomir, dar presupun inferențe dintr-o mulțime de gânditori relevanți la chestiunile discutate (Aristotel, Platon, Descartes, Kant, Nietzsche, Freud, Jung, Cioran, Noica, Liiceanu). Pe acest background filosofic mozaicat se așează analizele de biologie pură, comparate și reinterpretate din perspectivele deschise de fiecare dată de aparatul conceptual invocat. Exercițiul intelectual al autorului e din start unul alteritar și e specific unui biolog ale cărui interese de cunoaștere depășesc cu mult limitele impuse de propriul domeniu: „doar căutând animalele lumii pot găsi animalul din mine – și doar găsindu-l o să știu cine sunt”. Doar astfel, susține autorul, se poate elibera de singurul păcat de care se teme, acela de a fi și de a trece prin lume fără să știe ce este lumea și ce este el, unde se termină animalitatea și unde umanitatea sau cum s-ar putea ele întrepătrunde în cea mai rațională, mai empatică și mai emotivă ființă de pe pământ.

Eseul lui Alexandru Stermin are ca motor două povești despre privirea revelatorie: cel din mitul grec al lui Narcis și cel basmul german Hans-cel-de-Fier, cules de frații Grimm. În prima poveste, omul e topit și ucis de privirea autoadulatoare în luciul râului, în a doua, personajul realizează că apa din fântâna interzisă îl privește, la rându-i, făcându-l să-i atingă suprafața și să-și aurească pletele. De aici, într-un parcurs sinuos și captivant, autorul călătorește fizic pe urmele lui Darwin prin ecosistemele din jurul orașului Rio de Janeiro, din  parcul Pantanal și din insulele Galápagos, descriind fiziologia și comportamentul unor animale (pe care le-a și văzut/fotografiat) în relație cu mediul lor, dar o face și intelectual prin conjecturi care să confirme că lucrăm cu realitatea în două moduri fundamentale. Pe orizontală lucrăm științific, atunci când vrem să știm ceva despre ceva anume, și aceasta este o cunoaștere istorică: adunăm  informații de la toți cei care au spus ceva despre subiect, analizăm, comparăm, interpretăm. Pe verticală, însă, abordăm filosofic, căci mergem „în adâncul ființei noastre, în transcendental”, ca să ne conectăm cu ideea, cu principiul, cu esența subiectului care ne interesează, punând între paranteze datele istorice concrete. Când vrem să știm, de pildă, ce sunt păsările, mergem la cei care le-au observat ca fenomene reale și le-au analizat în toate aspectele lor morfologice și fiziologice. Când vrem să reflectăm la Ideea de pasăre, interiorizăm zborul, desprinderea, grația, înaltul etc. și încercăm să vedem în ce măsură ne privesc acestea și pe noi, oamenii, atât de deosebiți, aparent, de păsări. Astfel, între noi și Natură, între noi și Viață se creează o relație dinamică reciprocă. În acest sens, susține Stermin, avem o Viață ca fenomen vizibil, concret, și simultan suntem Viața ca numen (s.a.), ca Idee transcendentală, iar cele două au fost identice doar la începuturile absolute ale lumii. După aceea, au apărut două forme de Viață din una și aceeași, forme pe care ne străduim astăzi să le înțelegem și să le recorelăm. Aici intervine rolul privirii reciproce, prin care identitățile ființelor care se privesc suferă un șoc, o fragilizare, o desubstanțializare: nici tu nu mai ești cine credeai că ești, nici celălalt nu mai e cine credea că este, iar asta obligă la o întoarcere în sine, împotriva ta și împotriva lumii pe care o credeai alcătuită doar într-o anume ierarhie ontologică.  Decupez un lung fragment lămuritor și pentru ideile, și pentru stilul autorului:

„De aici vine adevăratul pericol din ochii animalelor și poate teama și disconfortul date de trăirile care urmează. După atâtea secole în care ne-am crezut răsfățații pământului și potențiali dumnezei, să simți că este în tine ceva dintr-o maimuță și în ea ceva din tine nu-i tocmai plăcut. Să nu uităm că Socrate a fost condamnat și ucis de cei din cetate tocmai pentru primejdia pe care gândirea lui a a dus-o și căreia concetățenii săi nu i-au făcut față. Poate că întreaga istorie a uciderii animalului din noi stă în asemenea priviri pe care oamenii nu le-au înțeles.

În ce constă primejdia? Totul pleacă din punctul în care înțelegem că Avem o viață și suntem Viața. Conștientizarea aceasta ne deschide intervalul ființei. Ne dă definiția. Ne pune într-un interval mărginit de două extreme aflate în paradox.

Pe de o parte avem viața, viața noastră, viața pe care o trăim, viața pe care o putem pierde. În asta stă fragilitatea noastră. Murim ca mâine, vorba versului. Murim într-o clipă, uneori fără să știm că murim. Suntem făpturi tulburător de fragile, venite pe lume ca să clipim de câteva ori în ea și apoi să ne stingem ca și când n-am fi fost, lăsând locul altora, la fel de fragile ca noi.

La cealaltă extremă este Viața care suntem. Viața care de milioane de ani a existat pe pământ, care a supraviețuit schimbărilor și modificărilor cataclismice ale acestei lumi. Are în ea forță, energie și pare de neoprit. În fiecare dintre noi această Viață se-ncearcă – nu doar în noi, ci în fiecare făptură. Fiecare avem această viață parcă eternă și invincibilă. Ea dă forța existenței noastre, dă posibilitatea unui destin și a unui rost. Este continuarea unui drum lung, dificil și vechi de milioane de ani.

Și de aici vine tot paradoxul ființelor. Sunt Viața de milioane de ani, Viața de neoprit ce trăiește o viață fragilă, scurtă, insignifiantă în Marele Ciclu. Acest interval al ființei este largul nostru, golul nostru (s.a.), mărginit într-un punct de fragilitatea noastră și în altul de forța și eternitatea noastră. Din dinamica acestor două extreme ne naștem noi și tot ce creăm pe lume. Dar, dincolo de asta, cum să nu te tulbure acest lucru și să nu te pună în primejdie, în primejdia unei mari responsabilități, pe care tocmai o descoperi?”

Deopotrivă povestaș redutabil, filosof și biolog, Alexandru N. Stermin călătorește din nou nu doar prin jungla amazoniană sau prin insule exotice, ci și prin teme majore ale reflecției umane de totdeauna. Cu talent, cu umor și cu o deosebită subtilitate a gândirii, Stermin își plimbă cititorul în explorările sale, somându-l să-și pună întrebări uitate și să-și regândească raporturile cu acest tot unitar pe care-l alcătuiesc natura și cultura, cu Viața, în înțelesurile ei cele mai adânci.

 

(text apărut în ultimul număr al revistei „Convorbiri literare”)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *