María del Rosario Galván către Nicolás Valdivia
Te-a deranjat mult întâlnirea de alaltăieri-noapte? Te-ai simțit umilit că te-am pus în situația de voyeur? Nu fi nerăbdător, nici năbădăios. Mai multă blândețe, dragule, mai mult echilibru, mai multă simpatie pentru sărmana ta prietenă. Înțelegi, nu-i așa, că am și o viață anterioară zilei în care ne-am cunoscut?! Iar tu, bunul meu Nicolás, ești ca din textele de bolero, vrei să crezi „că nu există trecut și că ne-am născut în clipa în care ne-am cunoscut“. Ei bine, nu, imaginează-ți! Am asupra ta un avans de unsprezece ani nu numai până să ne cunoaștem, ci chiar de înainte ca tu să te fi născut. Dacă ai de gând să-mi reproșezi viața pe care am avut-o înainte de a te cunoaște, te expui la mai multe lucruri. Mai întâi, la o grămadă de surprize. Unele neplăcute. Altele ceva mai suportabile. În al doilea rând, o să arzi de gelozie față de bărbații care mi-au fost amanți. Și trei, îți vei pierde răbdarea cu termenele pe care ți le-am impus ca să fiu a ta.
– De ce ei și nu eu?
Dintre cele trei posibilități, doar a doua îmi e pe plac. Unei femei ‒ iar eu nu fac excepție ‒ îi place la nebunie să provoace gelozii. Pentru că sporesc pasiunea. Înflăcărează așteptarea rece. Asigură niște climaxuri erotice formidabile. Ce să-ți mai spun. O să vezi și singur. Acum o să fac un alt fel de voyeurisme cu tine. Ne vom așeza împreună, alături, aici în salonul casei mele, ca să vedem și să comentăm versiunea mea de spre Discursul președintelui de aseară. Am pus să fie filmat, cu accent nu atât pe cuvintele domnului președinte al Republicii, cât pe figurile celor din sală, ca să îi cunoști mai bine pe oamenii politici care ne guvernează. Să nu te superi dacă unele dintre comentariile mele vor fi mai acide. Prefer să cunoști fauna asta nefardată. Uneori, cel care seamănă cu George Clooney nu-i decât Mickey Rooney, iar cea care își dă aere de Minnie Driver abia dacă are față de Minnie Mouse.
Dă-mi voie să trec repede peste președintele Congresului, cel care a răspuns Discursului prezidențial. Îl cheamă Onésimo Canabal și nu prea face două parale în nicio privință, trecut, prezent sau viitor: e mic și la trup, și la statura politică, și nici înălțimea lui morală nu-i prea săltată. E doar unul ca atâția alții, dar acum se simte unic. Cum ar putea să afle adevărul? N-o să i-l spună nimeni. Până nu se lovește singur cu capul, n-o să-și dea seama cât e de prost. Însă pe lume sunt idioți ‒ cei mai mulți ‒ care mor fără să înțeleagă ce nătărăi au fost.
Jilțul vulturului
(Curtea Veche Publishing, colecția Byblos, 2023, traducere de Horia Barna)
