PAX

În atmosfera general belicoasă din ultima vreme surprinzător e sau ar trebui să fie faptul că nimeni nu spune nimic despre posibilitatea păcii. Firesc, dacă ne gândim că nimic nou pe câmpurile de luptă în măsura în care se (re)adeverește observația romanului Publius Flavius Vegetius Renatus din al său tratat de artă militară,  De re militari, devenită adagiu în timp: Si vis pacem, para bellum, colcăind în mințile politicienilor.

Dar să vedem ce ar însemna pacea, întorcându-ne la pax. În primul rând tratat de pace. Evident nu se dorește de vreme ce există conflicte armate încheiate de decenii dar fără o consemnare scrisă. Apoi pacea, are un înțeles prea general pentru a fi pus în aplicare; avem însă pace agitare, a discuta despre pace, ceea ce echivalează cu „vorbim”. În cazuri civile pacem conciliare inter cives, adică restabilirea păcii între cetățeni, (în nici un caz prin mijloace mediatice) ceea ce oricum nu pare să fie întotdeauna pe placul politicului căci divide et impera rămâne și în trâmbițatele democrații principiul stăpânirii (nu de sine). Există însă și summa in pace, în vreme de desăvârșită pace; deși dificil de imaginat azi, desemna o realitate imperială căci altfel nu se năștea sintagma. Ajungem astfel la PAX ROMANA, adică dominația pacifică romană, Imperiul Roman. Aceasta era cu atât mai credibilă cu cât era expresia unei divinități PAX căreia îi era închinat Altarul Păcii, Ara Pacis, care consfințea calmul, liniștea. 

Echilibrul realității ne arată însă că din totdeauna s-a viețuit pace belloque, pe timp de pace și război. Și totuși prin ce a fost Pacea Romană superioară formelor ulterioare deci și celor de azi? Prin faptul că pe Ea s-a construit un Imperiu: nici pe superbia învingătorului, nici pe impertinența celui învins. Căci pax, deci implicit Romana, include și înțelesurile de bunăvoință, ajutor civilizator, adică nu cu arme. 

În fine trebuie subliniat că autorul roman de la care am pornit nu face nicidecum apologia războiului după  cum le-a plăcut și le place  conducătorilor să înțeleagă; dimpotrivă prezintă o posibilitate pentru cel puternic menit conducerii, să mențină pacea: mai direct  spus, dacă vrei să menții pacea, trebuie să fii pregătit  de război. Asta și pentru a-i liniști pe cei care se cred mai puternici decât sunt cu armele altora, probând nu o dată obrăznicie. Vergilius spune explicit că romanii au venit pe lume spre a-i înfrunta pe trufași și a-i ocroti pe cei slabi.

Deci, dacă punem cap la cap măcar o parte din înțelesuri, probabil vom realiza o dimidia pax  – o pace cu jumătate de măsură. Dacă nu, „vorbim” sau poate chiar cântăm ca și Amneris în final „Pace… pace… pace” pentru cei trecuți în lumea de dincolo.  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *