Iată o carte care, după numele editurii, după litera tiparului, după ilustrații, se adresează în primul rând copiilor, dar care, am descoperit, poate fi citită cu folos și cu plăcere și de către adulți. O carte scrisă din perspectiva minții unui copil, cu “vocea” unui copil, o fată numită Adina, din București, a cărei copilărie are două perioade distincte, una de dinainte, alta de după colapsul regimului comunist, survenit în vacanța de iarnă a clasei a V-a.
De fapt, aproapte toată cartea este despre perioada de dinainte, pe când obsesiile copilului erau ciocolata chinezească, cu pagodă pe ambalajul auriu, și neprețuitul Pepsi, ori măcar substitutul lui autohton, băutura Brifcor. După iarna cu “revoluția”, se spune en passant, copilul de clasa a VI-a se va duce la școală îmbrăcat în blugi cumpărați de la bazarul Europa.
Cartea este despre vacanțe, spre deosebire de o carte anterioară a autoarei, “Povestiri de pe Calea Moșilor”, care era despre viața de școală. Este despre sejururi la munte, la Sinaia, la Bușteni ori la Cheia, mai mult la gazde decât la hoteluri, cele din urmă fiind mai greu de prins. Este despre sejururi la mare, în salba de stațiuni din Mangalia Nord, cu bilete cumpărate din luna martie de la un birou ONT, ori la Constanța, la gazdă, într-un mediu mai popular.
Este despre camere de hotel neîncălzite, iarna, la munte, și despre camere de hotel cu țânțari, vara, la mare. Despre masa inclusă în biletul de sejur, inevitabil proastă, și despre rarele mese luate de familie în restaurante bune, inevitabil foarte scumpe, gen La Calul Bălan, de la Venus, ori restaurantul hotelului Amfiteatru, de la Olimp. Este despre comparația crunt defavorabilă a situației prezente, adică a anilor ‘80, cu cea anterioară, a anilor ’70, ca atunci când părinții au șansa de a comanda câte un pahar de Dubonnet. Este despre fascinația exercitată asupra copilului de vitrinele magazinelor Shop.
Este despre trenuri personal cu compartimente murdare, în care milițieni apăruți pe neașteptate, cu voci răstite, dau amenzi pe nedrept, pentru coji de semințe rămase de la foști pasageri. Este despre o tabără la Predeal, în care copilul simte că o vacanță cu profesori însoțitori egoiști nu-i ca una cu proprii părinți. Este despre timp de vacanță petrecut la bunicii materni, la Cluj, cu momente memorabile, gen joaca în jurul blocului cu copiii de-acolo, ori bunicul verificându-și noaptea sticla de palincă din cămară. La Cluj va petrece copilul și Crăciunul revoluției.
Dinamica familiei Adinei e una clasică: mama și copilul râd împreună de tată. Ca atunci, la munte, când îl acuză amândouă că a fugit de urs lăsându-le pe ele în urmă, interpretare contestată de tată. Tatăl e mai artist, cântă “de răsună pădurea”, uneori în engleză (“all my troubles seems so far away!”). Tot la munte, îl înjură cu ecou pe tovarășul Nicolae Ceaușescu. “Să te ia dracu de dictator nenorocit! Huooo!” Înjură cu tentă politică și la București, când vine troleul aglomerat și nu reușesc să se urce, îngrijorând-o pe mamă (“Taci, Antoane, că te leagă!”). Acasă, tatăl ascultă frecvent Europa liberă, iar copilul știe să păstreze acest secret.
Anton e elitist, nu vrea să meargă la Mamaia nici mort, știe că acolo e plin de muncitori necalificați, cu zece copii după ei. Și nici la Saturn, cam din același motiv. Un hotel la mare neașteptat de bun prinde familia în vara lui1986: la Cap Aurora, o cameră cu vedere la mare! În aprilie avusese loc explozia de la Cernobîl. Securiștii nu vor să meargă la mare de frica radiațiilor, bănuiește Anton, în luna mai, când cumpără biletele.
Cartea se termină cu o excursie a familiei la Budapesta, în prima vară de postcomunism. Prima lor excursie în Occident, crede copilul, pentru că Budapesta arată altfel decât Bucureștiul, are deja supermarketuri, are un Pepsi mai bun, numit Coca-Cola, are un talcioc uriaș, unde turiștii români se duc să vândă broderii și sticle de coniac în formă de țărăncuță.
Întăresc acum ceea ce deja am spus în deschiderea prezentării: această carte este o excelentă lectură și pentru adulți. Mă gândesc în primul rând la cititorul care a trăit în România anilor ‘80. Vocea de copil a naratorului este ghidată cu precizie de mâna de jurnalist a autorului, de mulți ani redactor la Dilema Veche, iar amănuntele “copilărești” acumulate în aceste memorii de vacanță proiectează în mintea cititorului adult un film știut de el nu numai în linii mari, ci deseori și-n micile detalii. Această precunoaștere împinge mintea cititorului în întâmpinarea textului, îl somează să-și pună în ordine propriile amintiri.
(*) Adina Popescu, Vine vacanța cu trenul din Franța, cu ilustrații de Bilyana Velikova, Youngart, 2021.
