MUSICA PURITAS DOMINICA (Furiile…)

din lat. Furiae (pluralul lui furia însemnând delir, dezlănțuire, furie) erau divinități ale răzbunării fără margini; trei erau  la număr: Allecto, Megera, Tisifone. Pentru marea muzică poate mai important decât ele era ținutul lor infernal unde își aveau locul o sumedenie de spirite malefice dar și stările pe care le generau – de furie desigur – primind expresii muzicale cu totul deosebite prin dinamism dezlănțuit. Le ascultăm întâi pe Cecilia Bartoli dar și pe Emöke Baráth în Juditha Triumphans a lui Vivaldi, într-adevăr furioase. Gluck în Orfeo ed Euridice redă o înspăimântătoare „defilare” a  Furiilor. Ascultăm și varianta pariziană  sub bagheta lui Xavier Roth. Ne întoarcem însă la Părintele operei, Monteverdi; Lʹ Orfeo  caută în lumea Furiilor neconsolat, iar aria sa Possente Spirito în interpretarea lui Christian Gerhaher ar trebui să atenueze și răutatea spiritelor de dincolo, fără succes însă. Oricum, muzical și expresia  Furiilor e de apreciat.