Mă-ntorc de parcă n-aș fi plecat vreodată.
Atâta viață și mai nimic de făcut.
În somn, frica mea e pulbere dusă de vânt,
în somn, frica mea urcă
până pe creste.
Am renunțat la lucrurile ce îmi dădeau
siguranță. Acum, inima mi-e mai puțin
zgomotoasă –
pot înnopta în susurul ei, pot lăsa
întunericul să m-apese pe creștet.
Zdrobesc între dinți orice urmă de frig.
Unele cuvinte e mai bine să rămână nespuse:
dac-aș deschide gura, ele s-ar înroși
ca frunzele, toamna.
Te privesc punându-ți cămașa –
ochii tăi par lucarne spre mare.
Și parcă, de nicăieri, se-aud pescăruși
dând târcoale minților noastre,
precum unor ape doldora de guvizi.
Adam Flavia
Născută la Tg. Mureș, la 27.12.1982. Licențiată a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Profesor pentru învățământul primar, redactor la revista Neuma, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București- Poezie, din anul 2018. A publicat poezie în revistele: Luceafărul de dimineaţă, România literară, Viața Românească, Apostrof, Vatra, Convorbiri Literare, Poesis, Familia, Mișcarea literară, Discobolul, Acolada, Argeș, Conta, Arca, Poezia, Hyperion, Scriptor, Caligraf, Litere, Feed Back, Mozaicul, Neuma, Vitraliu, Pro Saeculum, Tribuna, Algoritm literar, Zona Literară, Actualitatea literară, New York Magazin, Urmuz, Revista Nouă etc. Cele mai recente volume de poezie: duminicile de sub pământ, Ed. Tracus Arte (2016), Raiul de urgență (Ed. Neuma, 2017), Anotimpuri impare (Ed. Neuma, 2022).
