Un dor de ducă

Oriunde-as fi, un dor de ducă
Mă suflă-ncet în patru vânturi,
Și ca un puf de păpădie,
Mă-nalț în aer, răvășită.

În zborul meu de migratoare,
Colind pe crengi, o iau sub frunze,
M-așez pe-o haină care umblă,
Ies pe ferestrele deschise.

Nu știu ce-aduce priponirea
De-un singur loc, nicicând același,
Pentru că mie îmi e bine
Numai când am sub tălpi văzduhul…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *