Cazon/necazon, năvalnic ori mototol, totuși cu indubitabilă frică de Dumnezeu (așadar inevitabil binefăcător și de treabă), Guvernul României se oferă cu solicitudine publicului larg (chiar unanim) prin ION. Robotul cu iz de ceva care face pe cineva. Căci (zice-ni-se) poate răspunde la milioane de apeluri și contactări conținând vorbe, informații, întrebări, sugestii, solicitări, el însuși compunând (cu firești pauze în loc de uzualul îîîî respectiv ăăăă), prin compilație de simple cuvinte și fraze cu rol de răspuns (util respectiv inutil), tot mai variate, ornate și personalizate replici mai mult sau mai puțin folositoare cuiva ori fiecăruia dintre noi, voi, ei/ele.
E vorba deci de o jucărie complexă tehnologic, electronico-cibernetică, care imită mintea și vocea omului. Și care pentru începutul unei bucăți de vreme poate stârni haz. Unul cât se poate de normal, oricât ar părea de neobrăzat sau inoportun. E doar o fază. Vom trece și peste asta. Precis ne vom obișnui și va urma să vedem și s-apreciem numai beneficii peste beneficii peste beneficii.
Pe de-o cu totul altă parte (unii ar zice „ordine ideatică”, alții „mâncare de pește”): habar nu poți avea ce-au avut în cap cei care l-au creiat, de totuși le-a lipsit cunoașterea realității psihomentale, psihoantropologice și psihosociale românești. (Scuzați exprimarea un pic prețioasă, deși corectă/exactă.)
Desigur, Ion, ca răsturnare/inversiune/oglindă a lui Noi (guvernul? aleșii/numiții?), voia să treacă drept mare ispravă egal tehnocratică și democratică, impresionantă (până la dat/luat piuitul evaluator). Care să demonstreze nu doar inteligența guvernanților (cei flancați științific), ci și cât de deschiși, adică populari, pot fi ei vizavi de popor. Numai că ioaniții cavaleri ai cabinetului priministerial n-au ținut cont de un fleac. Și-anume că Ion, antroponimul nostru arhecultural, nu mai e deloc cel mai răspândit nume printre autohtoni. Încă mai rezistă un pic, însă doar printre poporeanul rural, rurban, cartieristic, marginal, cel conservator, tradiționalist, culturalizat în pripă și alfabetizat demifuncțional, așadar tipic unui trecut față de care galopează-n sens contrar tot mai mulți și mai mulți concetățeni. Nu mai e preferat, are parte de natalitate și demografie descrescânde, răspândire progresiv macerată, supraviețuire ba anemică ba virusată. Prenumele pe care inclusiv foștii țărani sau proletari temporari le dau copiilor lor sunt tot mai fățoase/fițoase, moderne, culte, cosmopolite, anvizajând și menind inclusiv visul părinților ori șansa ălora mici („să fie ei mai deștepți, nu-așa fraieri ca noi”) de-a putea zbura și-a se-nfige în occidenturi cât mai prospere, alternativ în insule tropicale de confort exotic și huzur. S-aibă toți, așadar, niște nume care pot fi strigate și simpatizate peste cât mai multe calupuri de 7 țări și 7 mări/meleaguri/continente. Iată de ce nu numai odinioară (când prin poporul larg se spunea des că Ion e nume de slugă), dar chiar și-n acești ani de certă democrație și chivernisire națională, mai poți auzi prin piețe, baruri, terase, trenuri și autobuze câte-o hăhăială de glumă cum că nu negreșit Gheorghe sau Ghiță, ci Ion e nume de prost. Asta 1 la mână.
2 la mână. Ion e nume masculin, adicătelea de bărbat. În vreme ce pe la toate ghișeele funcționărimilor de la stat, atât autohtonul programat comportamental a sta fizicamente de-a-mpicioarelea la coadă, cât și migrantul sau diasporicul aflat în scurtă vizită la prunci sau părinți, erau egal istoric și biografic obișnuiți să vadă o doamnă și să audă glas câtdecât feminin. De ce nu l-a făcut geniul care l-a făcut pe Ion, Ioana? De ce acest misoginism, inechitate sau dizarmonie clară? O silabă (diftongată) ori chiar două în plus la prenume, bașca timbrul de-o octavă-două mai sus, așadar sopranin și dulcuț… pe cine deranjau?
Personal, m-am bucurat nespus și chiar mi-am permis a creiona niscai mari speranțe în momentul când Banca Națională a tipărit mai an o bancnotă cu-o fățucă gingașă și nume de domnișoară. „20 lei”. N-am palpat-o și văzut-o nici până-acum (decât prin poze slabe), dar nu contează; intenția/primul pas dă curaj, gestul face toți banii. Dar fiindcă printre atât de puținele femei din politică am văzut preamulte de care mi-a fost un pic jenă (să nu zic chiar rușine…; apropo: undeva pe net un șmecher a propus și lansat o bancnotă de „20 – 20 lei”!), consider că mult mai multe, tot mai multe și maimulte doamne, domnișoare, fiice, nepoate și secretare de calibru pragmatic, potențial intelectual și gabarit etic, să fie promovate și integrate cât mai pe sus detot, și puse tenace la treabă să fie. Revenind însă la comunicare și PiAr, la dialogul dintre sus–jos, guvernanți–contribuabili (vezi paragrafele următoare).
Se știe: când e s-aibă de-a face cu-o fată/femeie, tot omul (mai ales bărbatul, dar nu numai) preferă să-și aștearnă ochii prelung, să caște gura cu orbicularii buzelor ceva mai largi, fie că tace mâlc și rămâne cu buza umflată, fie că cearcă el a vorbi un pic mai mult decât (respectiv peste) dânsa. Decât sau peste cucoana, duduița/duduia ori doamna căreia, când cu grație, când cu revoltă și disperare, când cu milogeală gen sărumâna-n sus/sărumâna-n jos, i se adresează. Iată de ce, zic, apropo de robotul ăsta priministerial și guvernamental, Ioana ar fi fost nu doar gentil să se cheme (și să glăsuiască în consecință), dar precis ceva mai eficace. Femeilor trezindu-le (măcar imaginar sau intuitiv) mai multă încredere, pe bărbați stimulându-i/incitându-i (degeaba) mai abitir.
Iată de ce propun și insist pentru roboțele și roboțoaice numite Ioana! Sau Ana. Și mă jur (parol pe onoarea mea) că o Ană/Ioană ar fi și va fi mult mai populară, așadar accesată populațional, decât banalul, plicticosul Ion. (Ori, pentru numele lui Dumnezeu, terminați odată cu poporanismul socialist și cu sămănătorismul apelațional, care reduc românul și reprezintă esența românismului prin cele mai învechite, comune, monosilabice, tocite sau fade etichetări nominale.)
Ziceți-i Consilierului Inteligență Artificială oricum i-ați zice, doamnă să fie! Sau să existe două, făcând (vorba pașoptiștilor, și ei la fel de inteligenți și patrioți ca și noi) curierat de-ambe sexe! Cu opțiunea: femeile cinstite, soții și doamne adevărate nu alta (poate și cele care-și rezervă dreptul de-a fi puțin mizantroape, de ce nu), să poată vorbi cu-n robot femeie sau să-i tasteze mesaje doar ei. Iar domnii cu scaun la cap, echilibrați, onești, de casă, ba chiar și eventualii dezaxați/obsedați/misogini, divorțații frustrați sau abandonații încă plini de furii, laolaltă cu toți proaspăt însurații (dau așa doar câteva exemple, pigulite spontan la-ntâmplare), să fie civilizați, să se abțină și să facă bine să opteze pentru dialogul conversațional sau scriptic doar cu un robot masculin.
Deci nici discriminare să nu facem, dar nici să nu-ncurcăm toate borcanele, sentimentele și resentimentele, atractivitățile sau repulsiile-ntr-un vrac de-a valma. Că de-aia nu ne mai înțelegem deloc în țara asta, și toată lumea nu mai are nicio încredere în stat, instituții, comunicate, sistem. Am dreptate?… Am au n-am?!
