Rog susținere populară!

Frați români!

Români, români-români, aromâni, istroromâni, meglenoromâni, bucureșteni, munteni, olteni, bănățeni, bihoreni, moroșeni, țipțări, bucovineni, ruteni, moldoveni, dobrogeni, lipoveni, maghiari, unguri, secui, oștezani, rromi, rromi-ursari/spoitori/rudari/băieși/emancipați, germani, sași, șvabi, carașeni, slovaci, sloveni, sârbi, greci, bulgari, turco-tătari, minorități religioase și sexual-elgibitoase, motocicliști, dacomani, hipioți, infractori, politicieni… Și orice alte categorii sociale, profesionale, culturale și inculturale, oameni de știință, ingineri, muncitori, tiriști, constructori, măturători, florărese, pictori, poeți, scriitori de geniu, scriitori buni/mediocri/ratați, traducători, editori, redactori, jurnaliști, analfabeți funcționali, analfabeți propriuziși, tineri și tinere, boșorogilor, dragi copii, preaiubiți prunci la țâță… Nu știu cum să vă mai spui, îmi cer scuze dac-am omis pe cineva (precis am omis, căj mare-i grădina Domnului, dar repet: mă scuzați)… nu știu cum să vă mai asigur de sentimentele mele cele mai bune și sincere, de intențiile mele cele mai precurate și nevinovate…

Da vă rog frumos, înțelegeți-mă măcar acum! Măcar acum, când am și eu o vrâstă: nu mă mai pot juca cu domniile voastre, nu-mi mai permit luxul tinereții de a fi agresiv, necinstit, șmecher, carierist și curvar, n-am cum să vă mai duc cu preșul, cu fofârlica, cu lugulugu. Deci acum când, iată, pui totu pe masă, toate cărțile, broșurile, postărele și fluturașii, și decid ca cu ultimele mele puteri, cu cât voi mai avea de trăit, cu tot ce sunt, am și voi mai obține, am decis – mă jur pe tot ce-i mai sfânt – am decis să mă dedic cu totul domniilor voastre! Să mă consacru și sacrific cu absolut tot… Numai și NUMAI pentru Dumneavoastră! Numai pentru binele public! Numai și numai… cu totul… pentru VOI!

Cu oareșce vreme în urmă v-am agrăit, v-am scris, v-am pledat.[*] V-am rugat frumos să puneți mâna și brațul, de ce nu cotul și tot umărul, la fondarea unui nou partid. Un Altul (chiar ALTUL, ziceam), unul chiar apolitic aș putea spune. Oricum mult mai trainic, mai cinstit, mai frumos, care să nu-și mai bată joc de populație, care să nu facă gargară goală până ajunge la putere, pentru ca dup-aia să ne-o tragă, să vă bage chiar pe voi în toate rahaturile naționale și internaționale, ba chiar și multinaționale. V-am apelat destul de simplu și clar[**], cum să priceapă și prostu. Da n-ați vrut. Nu m-ați înțeles. Nu catadixirăți a mișca niciun deget. Sau măcar o falangă. Partidu meu și-al vostru nu s-a făcut. Nu-i bai. (Vrun altu ceva mai isteric ori doar teatral ar zice că m-ați trădat, mi-ați furat preșu, mi-ați tras clapa sau trapa, mi-ați băgat stiletu-ntre spete. Da nu e cazul.) Să nucarecumva să creadă cineva că m-am supărat. Dimpotrivă.

Dat fiind faptul că vă iubesc, că sunt gata să mă sacrific, să mă umilesc, să mă fac de râs – și toate acestea numai și numai din exces de filodemie, de drag de soră-lume și popor, de patrie, de voi înșivă –, iată că nu numai nu mă supăr, ci (repet: dincontră): am decis să mă fac președinte. Adică să candidez la Președinția țării. Să mă prezint/expun și astfel să vă rog frumos: preferați-mă, votați-mă, alegeți-mă Președinte!

Vă promit c-o să le sparg dinții la toți măgarii și ticăloșii și hoțomanii din interiorul respectiv de jurîmprejurul puterii. Iar de nu chiar, promit măcar că le voi întoarce spatele, că-i voi ignora, că-i voi da dracului, îi voi băga-n mă-sa.

Cu privire la economie (căj vorba consilierului meu spiritual: primum vivere deinde filozofarii), vă spui de la bun început că personal voi lăsa guvernu în pace. Spre deosebire de nefericita moștenire a tuturor înaintașilor mei, eu punând guvernu să-și vadă de treabă, să fac-o treabă cât mai mare și bună, nu să se-ocupe de politică, partide și alte chiverniseli camarilice și gășcolenice. Guvernu să guverneze și s-administreze, agenturile de control să supravegheze și ancheteze tot, justiția să facă toate dreptățile, fără interferențe nici măcar din parte-mi. Iar parlamentul… Măi! Parlamentul… Ăștia să-și vadă fraților de treaba lor! Să voteze ca lumea, să legifereze atent, să se sfătuiască bre, să se sfătuiască am zis, nu să se ciondănească bârfească șunteze saboteze scandalizeze nonstop. Opoziția, voi sublinia apăsat când invita-mă-vor în prezid, trebuie să fie atentă ca ogarii și-activă ca niște țânțari ori furnici, iar majoritatea decizională nu să se râdă, ci să trateze biata opoziție cu oarecare respect. Nu voi accepta scandalul, doamne-ferește bătaia fizică (că numa pân-acolo n-am ajuns încă), nici în Parlament, nici în Guvern, nici la CeCeRe DeNeA Poliție sau Avocatu Poporului, nici chiar la mine-acasă ori în Cotroceni n-am să admit.

Căci nu; eu sunt contra la orice formă de violență, să știți. Eu nu râd cu gura până la urechi ca Iliescu, nu dau din mână după muște ca Ceaușescu. Da nici nu lovesc cu pumnu sau palma peste gura capu peptu sau plexu vreunui copil, ca Băse, ca dup-aia să mă jur cu mâna pe Biblia sau Sfânta Scriptură cum că n-am dat nici cu pumnu sau palma peste moacă ori cu genunchiul în pantalonii băiatului, și dup-aia să-l ia mămicuța lui și să fugă iute-n Italia ca să nu i se mai afle de urmă, ori specialistu ăla de-a verificat filmarea parșivă să zică că poate fi autentică sau poate să nu fie, că suportul material a putut fi afectat de neținerea la rece-n seif ori putea să nu fie afectat deloc însă iute s-o-ntindă și el în America ca să nu-l mai ia nimeni la vreo-ntrebare două. Nu. Eu, să știți, chiar dacă să zicem, doamne ferește (bat în lemn), mă inervez vreodată și mai greșesc și eu păcatele mele scăpând cuiva vreo castană bobârnac sau ciupire de piele, mai degrabă zic pardon mă scuzați, repar cum pot, plătesc o masă două dau o cafea bere alte daune.

Revenind însă la ale patriei, zic așa: armata (cât pe-aci să uit Armata)… Ei bine, fiți atenți că aicea am o inițiativă absolut originală, de care nu s-a învrednicit niciun ministru și cu rușine în suflet o spui, niciun priministru darmite președinte așazis democrat până la mine. Desigur, mă refer în mod cu totul și cu totul deosebit la herr KW Iohannis, care precis că încă din frageda sa copilărie săsească trebuie că melodiza cel puțin la blocfliote, în cvartetul bine disciplinat al propriei sale celule familiale. Ei bine, piscuia și el cum va fi putut în țevușc-aia germană de lemn, dar când și după ce s-a ajuns a uitat cu totul. De-aceea deci, spre deosebire de predecesorii mei doresc mult, căci consider că merită, să se multiplice foarte numărul fanfarelor militare. Nu se poate, este inacceptabil, este incalificabil ca să lăsăm să dispară această armă majoră, aș putea spune a întregului nostru popor, de care ne aducem aminte cu atâta bucurie în suflet cum, copii fiind, alergam după formația care mărșăluia prin oraș până spre Parcul Central, cântând cu pompa și focul care instilau primele atașamente patriotice și civice în sufletul omului român sau vecin de altă naționalitate etnie comunitate familie chiar. Nu-mi spuneți, să nu-mi spuneți mie stimați concetățeni că nu vă aduceți aminte cu multă nostalgie cum toți băieții ce mai trepidam la versurile atât de muzicale ale maestrului Dan Spătaru, care atunci când performa el Trecea fanfara militară ne făcea pe toți să numărăm lunile și anii grei de școală primară, gimnazială, liceu când la mate dai de greu, așteptând cu nerăbdare intrarea în serviciul ostășesc obligatoriu, dorind chiar prelungirea lui și de ni se deschidea oportunitatea dulcea integrare în structurile cât mai cazone și mai marciale și mai drepți–la stânga-mprejur–înainte marș cu putință. Deci voi insista ca în bugetul armatei să fie alocate fonduri și pentru comandarea și achiziționarea de instrumente, cât mai multe instrumente muzicale, de dirijori și partituri, cât mai multe partituri de gen, care să fie auzite trâmbițate și bubuite zilnic în parcuri, scuauri, piețe, colțuri de stradă, în felul acesta reușind și să scăpăm poate de pesta cerșetorilor comunitari anonimi. Că de șobolanii din spații verzi și subsoluri de bloc precis că scăpa-vom.

Fiți siguri că voi milita și voi mijloci și voi face presiuni și în sensul superiorizării moravurilor. Etica, fraților, bunul simț și antinesimțirea vor fi lege. Eu, de pildă, chiar mă gândesc că care mai arunci chiștocul pe trotuar, scuipi sau leși sticle de bere pe gazon ai merita să fii bătut cu nuiele la fundu gol în public. Acuma drept e și că rămâne nesanogen ca omu să nu-și sufle nasul ori să nu flegmeze dacă-i răcit ori se-neacă. Dar sper să facem pe lângă nenumărate borduri și trotoare și locuri speciale-n acest sens. De pildă, vedeți că mai ales iarna țâșnitorile plantate pentru răcorire pe timpul verii stau degeaba, bocnă, deci ar fi normal să le folosim drept scuipătoare. Și fiindcă apa caldă, gazele și curentul costă, iată, tot mai mult și mai mult, devenind prohibitive pentru tot mai mulți și mai mulți, este grija și treaba statului ca să construiască, să zicem, cât mai multe băi publice, bazine, solare, jacuzii, saune în care oamenii să se poată spăla și evita împuțirea.

Personal, că tot veni vorba, vă mărturisesc că sunt chiar un pic iritat când aud cuvântul perspirație, sau antiperspirant, în vreme ce dulcea și frumoasa limbă română are de-atâta vreme, clare și bineîncetățenite, neaoșele transpirație și antitranspirant. Ca președinte, vă rog să mă credeți, voi milita ferm pentru prezervarea respectiv respectarea cu sfințenie a limbajului și lexicului atât de clar și util stabilit de DEXu-n vigoare. Pe scurt, eu însumi voi atrage atenția întregii lumi cum că românul niciodată nu perspiră, însă de transpirat transpiră tot timpul. Și nici n-are nevoie de străinul antiperspirant, fabricile cu capital majoritar românesc fiind foarte binemersi capabile să producă tot antitranspirantul necesar pe plan intern.

Tot ca președinte, și iarăși de pildă, voi propune dreptul și libertatea de-a se purta voal prelung, halat larg, sutane sau robe până-n glezne și burkă de sus până jos efectiv de către toată lumea. Desigur, care vrea. Căj vă spui eu, nu puțină lume va dori. Dacă vreți, spui și mai mult. Și-anume că printre dreptcredincioșii musulmani majoritatea femeilor însele conced c-așa-i util, frumos și bine, să nu îi ispitești pe bărbați (fără-ndoială bărbații de pe-orice mapamond suntem de la natură porci sadea), și deci ca să nu-i induci în ispită mai bine e să stai, ca femeie, la spatele lor, în balconul lăcașului de închinăciune iar pe stradă acoperită total. Mai ales că domniile lor, doamnele și domnișoarele de pe după vizeta cu sau fără dantelă chiar au totală libertate de a privi, dacă au la ce, fără jena frustrantă pe care și-o impun și musai să și-o impună lor înșiși bărbații. Oricum, odată femeile-nvelite în lungile uniforme mai mult sau mai puțin negre, bleu, gri, și bărbaților din cultura respectivă le e mai ușor să-și imagineze că orce fată sau doamnă e chiar fiica sau sora lor, orce matură sau babă e chiar muică-sa, așadar ideea curviei, incestului și-a violului e retezată din orice start mental. Iar de vreți vă și povestesc cum (absolut fără glumă!) inclusiv doamne/domnișoare europene sau occidentale care, pline-n cap numa de prostii, tâmpenii și prejudecăți, în momentul în care de pildă vizitând o moschee, un palat musulman, ceva monument islamic și trebuind să îmbrace căci li se oferă la poartă un asemenea veșmânt adecvat, ei bine după un pic de vreme tare s-au resimțit aparte, chiar pozitiv, adică binemersi. Se simțeau atât de protejate, atât de discrete, atât de libere pe dedesupt (între noi fie vorba, pe dedestuptul acestor cearceafuri ample chiar poți să porți mult mai puține), încât erau de-a dreptul euforice. „Am putea pleca prefăcându-mă c-am uitat de veșmânt?” Chiar așa m-a întrebat odată, literalmente, o colegă de la literatură, drept pentru care a și luat-o-nainte la ieșire, eu reținându-i pe îngrijitor și custode, ca să nu se prindă, cu întrebări și brașoave. Oamenii s-au intimidat, ne-am salamalecumizat și despărțit pretenește, pentru ca unul, umil și timid nevoie mare, să vină după mine tot înclinându-se și bolborosind iertăciuni, în fine zicând că madam ar trebui, ar fi frumos, ar fi util să le lase haina neagră de închiriat și pentru alte vizitatoare. Așa că stimata colegă de la litere și limbi și-a suflecat-o și extras cu mici mișcări de zigzag corporal, totodată oftând cu șoapta „chiar mi-ar fi plăcut s-o păstrez”. Vă jur. Iar experiența respectivă n-a fost singura, căci bunul Dumnezeu a făcut să mă deambulez destul de mult, cu varii companioane, și prin țările și arhitecturile de gen ale lui Allah.

Doar așa măcar ca-ntr-o paranteză permiteți-mi să spui că chestia asta cu burka vreau să fie oarecum unisex. Adică să fie accesabilă chiar și de către bărbați. Serios! Va asigur că chiar și eu aș purta-o. Știți și voi: sunt bărbat bine, arătos, ochi verzi-albaștri, nas fin, bust fain sculptat, corp atletic respectiv pătrățele, și-ntotdeauna am avut un succes de groază la femei. Întorc ochii, mi-s chiar și-acum acostat pe stradă, mă trezesc brusc înconjurat de doamne și fete, provocându-mă indecent, sâcâindu-mă cu-apropouri, stânjenindu-mă cu atitudini și-atingeri sensibil perceptibile drept hărțuire. Noroc c-am picioare ca lumea: scap cu fuga. Deci ce vreau să spui este că (virgulă) chiar și eu, vă imaginați, m-aș simți mult mai în largul meu, mai liber, mai protejat dacă aș purta o asemenea șemiză lungă, atotacoperitoare și simplă, care s-atragă doar atenția mai atentă a bicicliștilor și trotinetiștilor să nu mă-mburde pe stradă ori trotoar.

Iar apoi, sau pe de-altă bună parte, dacă toți am purta asemenea veșminte lungi de sus până jos am da și iubitelor noastre soții, fiice, mame și soacre mari sau mici posibilitatea de-a nu ne mai cicăli toatăziua-bunăziua, căci măcar din zorii până-n amurgul zilelor de uichend dragele de ele ar proceda fainfrumos la brodarea manuală a întregii panoplii a simbolurilor noastre românești de ixuri, floricele, mărgele, paiete, crucițe și-altițe, dezvoltând astfel arta atât de superbă a iiei naționale de la gât până chiar jos la poale. Deci voi face ceva, vedeți bine, pentru ca iia să devină din bluziță parțială capot integral, costum național cloș, monopies. Iar relansarea și multiplicarea vechilor rețele de șezători și clăci de cusut iii, atât în mediul sătesc cât și-n urban, va revitaliza o sfântă tradiție de mare prestigiu mort, așa auzind-o și lăudând-o respectiv crăpând de invidie tot mapamondul.

Dar iată că mă lungesc… vă cer scuze. Toate acestea fură doar palide exemple din ampla-mi agendă de candidat pe cât de potrivit și-oportun pe atât de suprem. Agendă amplă de tot, salutară și salvatoare v-asigur, mă jur parol pe onoarea mea să-mi moară familia.

Încheind: sper mult că v-am convins cel puțin de faptul că mi-s ins cinstit. Nici sărac nici bogat, undeva pe la un median social, economic și intelectual (ca să nu mai vorbesc de aspect exterior și vrâstă) la care-mi permit. Oricum, vă jur pe viața soției și-a copilașilor mei, vă jur că-n toată viața mea plină ca un car cu fân odată n-am cătat a fura vreun ac, să nu mai vorbim de-un ou sau doamne ferește bou. Sper c-ați remarcat și limbaju meu, în sensu că dacă cum vorbesc așa scriu, fără farafaslâcuri și prețiozități impopulare, atunci e clar că ce-am în gușă-i și-n căpușă. Adicătelea dintr-una bucată mi-s, unu dintre voi sunt. N-am aere și ambiții ascunso-perverse, ca politicianul și politicianismul cu care v-ați obișnuitără, dar de care sper din toată inima că săturatu-v-ați.

Concluziv asertând și-anunțând: curând, cât de curând va fi legal cu putință, îmi voi lansa public candidatura. Independent. Fără nicio coadă de partid și de interese partinice-n spate. Eu singur (Singur)! Plus, desigur, voi toți.

Pregătiți-vă. Vorbiți-vă-ntre voi. Eu nu le-am p-astea cu feizbuc, tuităr, blogături, tictoc, tindăr, instagram… da vă descurcați voi, știți ce-aveți de făcut. Împreună… suntem toți. Chiar TOȚI aș putea spune (și scrie). Iar la proximele alegeri, anticipate sau ba, votați-mă!

Toți; da absolut TOȚI!

Priceput?…

—————————————————

[*] Comunicat Extraordinar de Important pentru Țară, în „Contributors.ro” 29/12/2021: https://www.contributors.ro/comunicat-extraordinar-de-important-pentru-tara/

[**] Ibidem.