Patria în luna a noua

Spre a nu provoca neînțelesuri cu iz obstetric sau politic, menționez că etimologiile secventelor luni ale calendarului românesc sunt următoarele: septembrie,   septem (september, adică luna a şaptea a calendarului religios roman), octombrie octo (october, luna a opta), noiembrie novem (november, luna a noua) şi decembrie decem (december, luna a zecea a aceluiaşi calendar religios); și nu după cum elucubrează savant unii trimițând pe surse la neogreacă și slavă.

Nu doar etimologiile nu prea corespund între noi şi ei dar niciînţelesurile: indiferent de ce se întâmpla în luna a noua (november), cu sau fără crize locale sau planetare, femeia romană aştepta liniştită, căci după calculele de atunci sarcina dura zece luni.  

Finele lunii a opta şi intrarea în noiembrie au prezentat toate simptomele unei sarcini naţionale bizare, contradictorii chiar. Cauzele au fost multiple. 

S-a manifestat  o anumită nervozitate  prezidenţială mai întâi, firească altminteri şi impecabil interpretată ca de obicei, bărbatul princeps dând de înțeles că sportul naţional al denigrării patriei și a aliaților ei nu face bine, ceea ce e perfect adevărat. Desigur, depinde cum vedem lucrurile mai ales dacă vrem (?) ordine și curățenie.  Căci, caragialian cugetând „Dacă vrei ca lucrurile să-ţi placă, priveşte-le de departe; dacă vrei să le înţelegi, priveşte-le de aproape”. 

Mila creştină s-a manifestat şi ea pe dealul sacru al capitalei (înainte, pe cele șapte coline ale… Ieșilor), în forme specific medievale, prin călcări în şi pe picioare, urmate de leşinuri şi internări prin bolniţele primitoare de urgenţe. S-a demonstrat încă o dată că statul la coadă dinainte de 89 le este în fapt conatural multor cetăţeni de-ai noştri, după cum și spiritul lor este tributar unei sacre gravidități amintind de frumoasa exprimare a unui poet de odinioară care,  în urma unei vizite iberice constata că văzuse „Spania grea de Dumnezeu”. De ce n-ar fi și Patria noastră îngreunată de Același? . Ca şi în alte ocazii eiusdem… sanctitatis, transferul salivei creştine sfinţite s-a făcut folcloric (sau, mai nou, antropologic), adică din gură în gură, cu efecte microbiene şi virale în timp, mai mult sau mai puțin pandemice. Am reținut ca antologică imaginea unei bune creştine (sau…pelerine) autohtone care, după sărutarea pătimaşă a raclei, s-a îndepărtat plescăind satisfăcută ca după îmbucarea unei sarmale săftoase  (şi gratuite). 

Până şi comentariile fotbalistice au o anumită nervozitate, mai ales că pe primele locuri nu se mai întrec între ele doar trupele dâmboviţene. Comentariile mediatice au un ton de amărăciune …

Atmosfera de nesiguranţă nervoasă, specifică trecerii din luna a opta către următoarea, este accentuată şi de anunţuri precum „Cumpărăm păr”; deşi se specifică lungimea cerută, incertitudinea creşte cu atât mai mult cu cât nu se menţionează ce fel de păr se solicită (uman sau animal) şi, mai ales, din ce parte a corpului, ceea ce ar putea genera complexe din partea celor mai puţin piloşi. Apoi apare tot mai des  în piețe anunțul „Avem mațe”, sugerând deja  luna a zecea, decembrie adică; sugestia poate fi intestinală dar și pestiferă privind originea porcului. 

Luna a noua o vestește însă pe a zecea astfel încât Moș Crăciun apare tot mai frecvent cu îndemnuri pentru cumpărături dar mediaticii nu uită să ne infecteze de pe acum viitoarele sărbători, avertizând obsesiv că „românii vor scoate  bani din buzunar…”, uitând probabil, cum am mai scris, că mulți utilizează cardul. 

În lipsă de ceva mai bun, aflăm că împlinirea  de luna a noua stă sub semnul triadei mai puţin divine, ce-i drept „Adevăr, Bunăstare, Credinţă” fără a ni se sugera măcar care ar fi legătura între cele trei; de bună seamă că nici una. Continuă  cu fervoare propaganda probiciclistă și protrotinetistă augmentând atenția pedalatorilor cu bun simț,  nesimțirea unora și accidentarea altora. Se poate spera că luna a zecea va aduce precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Continuă schimbările de paradigmă cu aceleași sterile excitări verbale curatoriale și simiești până la urmă, cu spectacole incluzive, cu trăncăneli la mese rotunde despre strategii de revitalizare a cursurilor de apă care însă nu au decedat, despre filosofii aflate în spatele evenimentelor căci în față nu se vede nimic, performance-uri diverse, ecosisteme care se dezvăluie într-o instalație hibridă care alătură momente performative unei selecții de texte… și multe alte formule către demențial adeverind superlativ absolut  studiul maiorescian Beția de cuvinte; și, în egală măsură observația lui Ion Luca „Noi,  Românii, suntem o lume în care dacă nu se face, ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult… Nu e vorba, adesea discutăm cam pe delături”. De confirmat și completat cu aserțiunea că vorbitul „pe delături” include și accentuarea cuvintelor; iată un recent exemplu mediatic: o veche biserică de lemn a ars, iar locuitorii satului sunt îndurerați „deoarece acolo se rugau de(-)generații”; totuși, pauzele sunt necesare… chiar dacă generațiile și degenerații duc etimologic la aceeași rădăcină. 

La puţin timp însă după naştere, în plină lehuzie naţională, să nu ne hazardăm întru frumoasele sărbători: nou-născuţii aduși de Moși chirăie de bucurie, dar, ca după fiecare asemenea eveniment, trebuie lăsat să treacă măcar câteva luni, mai ales că, după cum noaptea toate mâţele sunt negre, tot aşa şi bebeluşii de prima zi au ochii (aparent) albaştri.  De ce nășteau femeile romane în luna a zecea ? nu pentru că uitau să o facă în a noua ci pentru că mensis decimus  stătea sub semnul perfecțiunii lui zece. Dar asta e deja o altă poveste romană, non paradigmatică.   

  

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *