incurabilă

viața pe lângă care mărșăluiesc

nu-mi aparține

în ciuda protestelor evidente

cineva îmi răscumpără strălucirea

 

e-un început de paradis aici

unde cădelnița se balansează de mai multe ori

și-apoi încă o dată

un firicel de durere

pe care nu l-aș încetini cu nimic

 

am vrut să spun ceva

dar poate că prin fisuri s-ar infiltra un scenariu

în care să nu mă mai regăsesc

 

cum s-au topit aproape patruzeci de ani

nici eu nu bănuiesc unde

cum mi-au încărunțit blândețea și vocea

și mai ales cutele frunții

 

cum mă debarasez de tot ce a stat 

o zi întreagă la soare

ca de un cancer pe care nu l-am mângâiat cu iubire

deși întotdeauna am bănuit că există

în structura genelor mele

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *