poemul uitării

cine incendiază singurătatea 

și cine se teme de ea

cine absoarbe din frumusețe

doar unduirea încheieturilor

și doar pădurile tinere

 

am micșorat durerea

și ea a aruncat lăstari proaspeți

am înflorit

m-am scuturat

de toată deșertăciunea

 

să fie târziu

sau doar părul alb mă trădează

șoptindu-mi că mâine voi fi iarbă culcată

 

să fie noaptea atât de încăpătoare

sau numai în vis 

îmi simt picioarele afundându-se

tot mai mult 

în uitare

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *