Isteria…

este definită în DEX ca „boală nervoasă  caracterizată prin apariția unor simptome  neurologice foarte variate, nejustificate de  existența unor leziuni și declanșate prin șocuri emotive (accese de râs sau de plâns, convulsii, sufocări ), sugestie sau autosugestie”. Suntem trimiși la o posibilă dublă etimologie: fr. hystέrie și/sau it. isteria. Originea este însă în grecescul ysterika însemnând uter, înțelesurile fiind preluate de elini de la egipteni,  obsedați inclusiv în sacrele temple unde se practica fervent sexul… ritual.

Două aspecte sunt de reținut: termenul grecesc cu derivații săi vădește un anumit dispreț față de sexul feminin (nu e de mirare având în vedere că pederastia era practicată andreian  de cei considerați superiori chiar și azi în cercurile intelectualiste (desigur, de gustibus non est disputandum); gineceul nu putea duce decât la stări… uterine; meritele sunt merite, iar scăderile la același nivel). Nu e de mirare că romanii au preluat doar pe hysterica, femeie isterică, în poezie, la Martial și pe hysterologia, răsturnare a ordinii naturale a ideilor în retorică, aplicabilă deci indiferent de sex. 

Al doilea aspect, oarecum pozitiv îl putem deduce din definiția citată: nu este vorba de leziuni. Cu toate acestea, manifestările gregare din ultima vreme conduc la ideea că isteria a dezvoltat forme generale dincolo de sex, etate, religie, naționalitate, primând  șocurile emotive, regretabil  total necontrolate și generalizate.  

Fondul pare să devină tot mai material; asistăm la o isterie a carburanților, adică una generată de știri alarmiste răspândite prin mijloacele de prostire în masă, aici înțelegând și cele media care, culmea,  utilizează chiar termenul de isterie  participând în fapt la propagarea lui și ca stare. Să-i zicem isterie octanică; crește în funcție de calitatea carburantului. Aproape întotdeauna de vină sunt alții. După achiziționarea  istericoidă a unor cantități imense de material cu combustie, depozitabil în subsoluri și garaje, ne putem aștepta la apeluri… incendiare  adresate pompierilor.

Și totuși, parcă mai interesantă se arată isteria generată de uleiul comestibil, am putea să o numim isteria oleaginoasă. Din cantitățile achiziționate de unii concetățeni, am putea suspecta  o anume perversiune: îmbăiatul în ulei de floarea soarelui; grecii se ungeau cu ulei de măsline, ceea ce însă azi ar fi cam peste posibilitățile pecuniare; nu atât de imposibil totuși ca scăldatul în lapte de măgăriță. Dar, cum spune înțeleptul roman,  „toate sunt îngăduite” (omnia licent).

Surpriza plăcută rezultată bizar din aceste isterii, este că prin ele ne încadrăm în UE. Povestea cu „iarăși românii…” nu ține de data aceasta; o demonstrează în primul rând cele două foste extreme ale Imperiului: Dacia Felix și Hispania. Aflăm cu nedisimulată satisfacție că și ibericii (cert și alții însă) au intrat în isterie oleaginoasă, mai mult chiar, sugerându-ne o posibilă strategie în cazul limitării cantitative a cumpărăturilor: se intră în magazin, se ia cantitatea permisă, se plătește după care se dosesc baxurile în mașină; se intră din nou și se repetă acțiunea dar  alegând un alt punct de încasare. Ideea e într-adevăr  eficientă mai ales dacă ne gândim că un hipermarket serios are măcar 8-10 casierii. 

Dar, ca să nu cădem în ideea (dacă e idee…) după care așa sunt neolatinii, să amintesc că în perioada de început a pandemiei, cetățenii motorului Europei s-au remarcat prin isteria golirii rafturilor cu hârtie igienică. Chiar și postul național prezenta cu uimire fervoarea cumpărătorilor germani, cam inexplicabilă. Ar fi două supoziții plecând de la faptul că popoarele civilizate se gândesc complex la tubul digestiv: pe de o parte e totuși o afacere pornind de la divinul Vespasianus care a reușit să regenereze erariul imperial prin taxa pe… vespasiene, iar când fiul Titus i-a reproșat că cetățenii Romei șușotesc  că împăratul scoate bani din …, acesta, punându-i sub nas câteva monede, i-a replicat non olet, nu pute. Pe de altă parte, nu e exclus ca, isterizați de izolarea pandemică, mulți să fi suspectat un iminent supra metabolism.

Și iată unde s-a ajuns de la fecundul organ genital… Nu putem să nu regândim în aceste  condiții mitul despre nașterea Europei: inversând oarecum personajele, s-ar zice că Europa, călăreața obsedatului taur divin, tăureața adică, ar fi nimfa preschimbată în juninca mușcată de taur și lovită de streche. 

În fond, dacă (nu foarte) odinioară ne supuneam imperativului „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, de ce nu am accepta porunca „Popoare din toată Europa, uniți-vă!”. Și la bine și la rău, căci gena lacomă a frumoasei călărețe nu poate fi ștearsă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *