cât de departe sunt de estetică și
de toate sferele înalte
mă doare existența mea imediată
e o existență între mine și binecuvântarea
de a-mi curge otrava mireană din suflet
mi-e amar de toate bucuriile infestate
și toate comunicările ce trebuie renăscute
de undeva de sus din adânc și de la început
și nici măcar amar pentru că ar însemna
că șerpii de pe limbă încă nu au intrat în hibernare
dar am început iar să poetizez
deci foarte logic și spontan să mă hazardez
singurul leagăn ce nu scârțâie și nu se rupe
mușuroiul meu astral care
înghite întunericul ca pe furtună
dar dacă nici întuneric nu mai e
cum se va vedea când mă dezintegrez
feriți-vă de coridorul prin care mergi
trebuind să sari peste tentaculele
ce ard cu flacără neagră
din negru irump toate luminile astea
zaharisite pe care unii le așază pe paletă
laude celor ce înalță întunericul
cu câte o octavă și strecoară
zahariseala din lumină
dulceața nepermisă de pe pânză
a întunericului tors
mutilat până la estetic
