Casa de aramă

(pornind de la Cartea Profetului Daniel din Vechiul Testament, povestea celor trei tineri în cuptorul de foc)

„Fă-mă, mamă, cu noroc
Și măcar m-aruncă-n foc”
(din basmul Harap-Alb de Ion Creangă)

Peste sat plutea un nor de fum și o liniște de dincolo de lume. Particulele de cenușă risipite pe cerul indigo semănau cu un scris de mână. Daniel istovit, în genunchi în zăpada imaculată, privea cu ochii larg deschiși, fără groază, toată scena. O femeie slabă cu un halat de mătase și o umbrelă de hârtie, trecea abia atingând neaua. Ninsoarea s-a pornit, tăcerea s-a adâncit. Fulgii mari cădeau lin, așternând straturi după straturi ca într-o stampă japoneză de Hiroshige sau Hasui. Iluzia statică a universului aflat în permanentă mișcare. Un crâmpei din vidul splendid și discret. Femeia s-a evaporat.
În noiembrie avuseseră prima discuție. Nu mai contează că e pandemie, hotărâseră că e obligatoriu să-și trăiască viața. Să nu mai aștepte, cine știe ce o să vină. Petrecerea de revelion a fost hotărâtă. La munte, la ei. Nu la noi. La noi se stă prea mult la coadă la telecabină, drumulețul ăla care șerpuiește ca o anacondă până la Brașov e mereu blocat. Nervi, înjurături, cascade de poze și comentarii tâmpite pe rețelele de socializare. Puah! Deci, la ei. Într-o cabană elegantă la munte. Un exil auto-impus în Alpi, cum a zis prețioasa Dalia, mândră de noua ei diplomă de life-coach.
– Hrăpăreților, îmbuibaților, se legăna Anton cu un pahar de vin în mână. Amețiților, nesătuilor, lacomilor! Vrăjmașilor. Nu vă e milă de țara asta?
L-au rugat să se așeze pe canapea să se liniștească. Nu e vorba decât de o vacanță. Poate că alta la fel nu o să mai fie. Anton s-a afundat între pernele moi de pe canapeaua Daliei.
– Nu mai bine rămânem aici la Dalia? Ce ziceți?
Femeia l-a privit cu atenție. Era apartamentul ei, nu al lor.
– În calitate de life-coach doresc să subliniez că merităm cu toții un Revelion ca-n vremurile bune, a zis Dalia cu o voce sigură.
– Ce-s alea, Dalia? s-a auzit vocea stinsă a lui Anton.
Patru cupluri, o săptămână într-o cabană de munte din sudul Germaniei. Să audă glasul ninsorii, al vântului, tăcerea văilor și să petreacă de Revelion cum nu o mai făcuseră. Deși știau că noaptea de Silvester nu e o mare petrecere în Occident.
Șapte stăteau la masa mare din sufrageria Daliei. Anton rămăsese pe canapea, dormita. Daniel nu scosese o vorbă de când venise. Sorbea dintr-o limonadă. Au discutat, au tras la sorți, s-au certat, s-au împăcat. O să fie pe un teritoriu necunoscut, cabanierul o să le ceară să nu pună muzică și să nu facă duș după zece seara ca să nu-i deranjeze pe ceilalți locatari. Pe străzi o să fie pustiu.
– E plin de români acolo, s-a băgat una din fete. Noi știm să ne descurcăm…
– Nu pricepi că acolo e un amărât de sat? Cu acces la zeci de pârtii dar rămâne un sat izolat. Daniel, tu ai mai fost…
Daniel a ridicat ochii din paharul cu limonadă.
– Alte reguli, e bine să le luăm în seamă. Să ne păstrăm buna cuviință.
– Ei, hai mai lasă-ne cu bună cuviința asta a ta, s-a smiorcăit Larisa, tipesa cu picioare lungi a lui Bodgan. E o petrecere de Revelion în altă țară. Atâta tot.
– Alta n-o să mai fie, a zis Bogdan rânjind.
– Când nu suntem pe teritoriul nostru e bine să fim cumpătați, fără să renunțăm la convingerile noastre, a zis Daniel.
– Parcă ai fi Harap-Alb vorbind cu prietenii de drum, a râs Bogdan. Ce mare scofală, o facem lată, a doua oară nu mai călcăm pe acolo. Ce, crezi că ne trezim cu vreo amendă pentru tulburarea liniștii publice? Haide măi Daniel, e vorba doar despre o ieșire din starea asta de plictiseală în care am căzut cu toții. O petrecere de RE-VE-LI-ON. Ce naiba?
Ziua plecării era să coincidă cu ziua amânării plecării pentru că ningea viscolit. Se strânseseră la Dalia acasă. Anton a sunat la compania aeriană să întrebe dacă zborul lor e anulat. Nu primiseră niciun anunț dar vremea de afară era groaznică. Bogdan cu Larisa se certaseră, ea își luase o valiză minusculă în semn de protest (!). Bogdan cam avea obiceiul să se uite, doar mă uit, așa zicea el, după femei frumoase, unora le cerea și numărul de telefon în interes profesional.
– Mai lasă-mă naibii în pace, a strigat la Larisa. Ea îl ținea de cot lărgindu-i puloverul de lână. Oricum cu ce ți-ai pus în valiză nu o să reziști nicio zi în frigul ăla. Îți bați joc de mine.
– Nu-i cazul să ne ieșim din fire, a zis Daniel. Și așa a fost o idee proastă plecarea asta. În fine. O să se potolească viscolul și decolăm. Drumul e lung și anevoios…
– Pfuaaa…parcă am pleca în exil, așa vorbești, a sărit Larisa.
Erau de fapt trei cupluri plus încă doi. Daniel venise cu sora lui, cu Gloria. Prietenii puneau apatia lui pe seama singurătății deși el le explicase că nu e singur. Vine cu Gloria. Faza cu „cuplurile” oricum îl călca pe nervi. Privindu-i pe Larisa și Bogdan îi veneau în minte luptele daco-romane sau asaltul Vidinului. Deci mai rămăseseră două cupluri. Dalia și partenerul ei. Anton și partenera lui, o fată mai ștearsă care vorbea puțin.
– Dacă mă gândesc bine, suntem o mică comunitate. Niciun cuplu de fapt, a zis Daniel. Și așa cuvântul ăsta îmi provoacă greață. Cuplu, cupluri…Parcă sunt parteneri de celulă în pușcărie cățărându-se unul pe altul ca să ajungă la ferestra evadării.
– Au zis acum la știri, dar voi vorbiți aiureli, a ridicat vocea Dalia, că ninsoarea se potolește.
– Știam…a mormăit Daniel.
– La patru chemăm două Bolt-uri.
– Când chemai taxi trebuia să nu uiți să spui că vrei la aeroport, a zis Larisa. Altfel te trezeai cu un șofer bosumflat care te făcea albie de porci.
– Tu uitai să zici! a scrâșnit Bogdan.
– Nu era treaba mea. Nu e treabă de femeie!
Larisa s-a apucat să scotocească prin valiza ei minusculă. Avea numai desuuri marca Dita von Teese, negre și roșii. Un tricou, o pereche de blugi, o trusă de farduri.
– Unde ai să te duci tu cu astea!? s-a enervat Bogdan.
– Nu-i treaba ta.
– Bine, eu nu mai merg, a zis el.
– Stați, stați fraților, s-a băgat Dalia. Mergem să ne distrăm, lăsați cearta pentru când revenim acasă.
– Dacă revenim….s-a auzit vocea stinsă a lui Daniel.
Grupul a încremenit. Viscolul șuiera fără pauze, afară era alb și un zbucium continuu traversa natura și inimile celor prezenți în casa Daliei, gata de plecare.
Avionul a decolat cu o oră întârziere, pe timp de iarnă e normal. Nu și-au vorbit tot drumul. Cei opt au stat separați pe locurile alese de computer, niciunul n-a cerut vreo schimbare. La destinație au ajuns târziu în noapte. Un minibus i-a luat de la aeroport și i-a lăsat în sat la vreo două sute de metri de cabană. În toiul înghețat al nopții semănau cu un grup de emigranți rătăciți în căutarea graniței. Larisa târa după ea minuscula valiză ale cărei roți decorate cu cristale scoteau pe gheață un zgomot sinistru. Eleganța femeii era din peisajul unei povești de Andersen, cel mai probabil Crăiasa Zăpezii. După câțiva pași, dârdâind toată și adunând peste sâni cu o mână pardesiul alb și subțiratic, Larisa s-a oprit. L-a tras pe Bogdan de cot. El i-a întors o privire rece și a dat din umeri apoi s-a scuturat și a continuat drumul. Daniel era cu câțiva pași înaintea lor încercând să găsească cabana. Dalia făcea poze găștii înfrigurate. Câteva sfeșnice cu becuri electrice (stil IKEA) semnalau de la ferestre prezența vreunei sărbători. Nimeni pe stradă, nici măcar un lătrat sau vreun mieunat, satul părea mort.
Ceaata lui Pițigoi….s-a auzit glasul lui Daniel.
„Ceaaata lui pițigoi
Trece mândră prin zăvoi
Tooooți luptători de soi
Dai într-unul țipă doi
Auăleu ce tărăboi,
Dai într-unul țipă doi”
– Taci, mai încet, a zis tăcuta parteneră a lui Anton. O să ne dea afară…
– Tu te auzi ce vorbești? Suntem afară, a rânjit Anton.
– Nu facem nimic rău….
Daniel s-a întors spre ei și i-a privit abătut. Sigur, în lumea de azi aproape niciun om nu face vreun rău, toți fac bine, gândesc pozitiv, oferă cadouri de sărbători, zâmbesc frumos când au ceva de obținut, sunt moraliști, moralizatori, decenți, informați, calculați, progresiști, au totul clar în față, destinul le e un covor roșu, mai acoperă din gropile de pe drum. Unii cred că ar trebui eradicate idealistele religii, pentru că oamenii, după zeci de mii de ani de evoluție, în sfârșit, sunt capabili să-și poarte singuri de grijă. Daniel și-a suflat în pumni și s-a pus pe un râs sănătos.
…. aaata lui pițigoooooiiiii….
Celelalte cuvinte au fost înghițite de frig și de valurile de ceață care se porniseră.
Cabana nu arăta ca în reclama de la agenție. Era o cabană sărăcăcioasă, cu un living înghețat, un șemineu cenușiu, o ditamai cheia sub preș și niciun cabanier care să-i întâmpine cu vin fiert. Nici alți locatari. La naiba! au exclamat ei într-un glas. O pală de vânt abia pornit a trântit ușa în urma lor.
Larisa și fata cea tăcută a lui Anton s-au așezat pe o ladă de lemn, o ladă din aceea veche cu incrustații cum sunt lăzile de zestre de la noi. Larisa sufla în pumni, și-ar fi dorit ca Bogdan s-o ia în brațe. Dar el a ieșit în curte să caute împreună cu Anton ceva care să pornească încălzirea cabanei. Ceilalți s-au risipit prin casă să vadă camerele și bucătăria. O să dureze până se face cald, s-a bosumflat Larisa.
Fata lui Anton a privit-o cu milă, Larisa tremura. „O să se îmbolnăvească și gândul ăsta mă cam sperie, vacanța o să se termine prost. Opt oameni singuri, cugeta ea. Anton abia dacă mi-a aruncat o privire. Speram că o să mă ceară de soție de revelionul ăsta, dar nu văd cum e posibil dacă el abia mă bagă în seamă. Nici eu nu mai sunt așa convinsă. Nu-l iubesc. Iubirea s-a demodat. Aduce prea multă bătaie de cap. Eforturi la început, seducția cere energie. Eforturi pe parcurs, întreținerea flăcării. Efort să termini ceva ce nu merge. Mai bine în colivia mea de lux, cu halatul din pluș și papucii moi. Dar și cu iubirea mea ascunsă în inimă de mulți ani de zile. Nu, nu despre Anton e vorba. Paul îl cheamă. Ne iubim ca două suflete pereche, fără speranță, fără obligații. E căsătorit. Nu avem o relație, doar o legătură. Ne suntem salvatori de suflet unul altuia. Mai mult, nu. Regret. Și el regretă. Nu ne-a rămas decât suferința. Schimbăm mesaje, ne mai consultăm, el nu are prea mult timp datorită meseriei. Spune că îi alin sufletul. Nu știu cum, e un mister. Mi-e dor de el în fiecare secundă. Și lui de mine. Nu avem ce face. Responsabilitățile, obligațiile. Viața de zi cu zi ne ține departe unul de celălalt. Politețea, cumințenia și bunul simț o să mă omoare. Anton ar fi bun de soț. Nu pot să mai aștept, nu am ce să aștept. Larisa e din ce în ce mai palidă. Mă duc să caut o pătură.”
Bogdan a intrat în cabană cu o braț mare de lemne și le-a trântit lângă șemineu. I-a aruncat Larisei pe furiș o privire răutăcioasă de parcă hainele ei cele subțiri l-ar fi pus să facă un asemenea efort. S-a îndreptat de spate schimonosindu-și fața. Larisa a dat să se ridice de pe ladă, dar el i-a făcut un semn brutal să stea jos. Fata lui Anton a revenit cu o pătură de fleece găsită într-un dulap de la intrare și a pus-o peste Larisa fără să o mai întrebe. Din ochii Larisei curgeau lacrimi. Bogdan a revenit cu încă un braț de lemne și le-a aruncat pe jos. De afară se auzeau lovituri de topor.
– Îl mărunțesc…lemnul….a șoptit fata lui Anton. Vrei un ceai? Sunt mai multe cutii în bucătărie….
Larisa a dat din cap, ar vrea unul de tei dar nu știe cum se spune tei în germană.
– Linde, i-a zâmbit fata.
– Și mușețel?
– Kamille.
– Dar verde?
– Grün. De care vrei?
– Fructe de pădure.
– Mă duc să caut….Beeren…..
Bogdan a intrat iar cu lemne, a lăsat și ușa deschisă. A trântit lemnele.
– E numai vina țoalelor tale de parașută, a scrâșnit el.
– Revelionul e mâine, a ridicat Larisa ochii din pământ, tremura.
– Nu mai pot eu, și Bogdan a ieșit nervos din cabană.
– Nu știu ce ți-am făcut….doar pereții au auzit ce a zis ea.
– Larisa, a zis Daniel care inspectase casa, mergi sus să te bagi în pat, au pilote o nebunie. Poate și adormi un pic, pari…
– Ceai de Beeren! s-a auzit vocea cristalină a fetei lui Anton. Mă duc eu cu ea.
Larisa înfășurată în pătură și cu ceaiul în mână a urcat spre cameră însoțită de fată. Vremea se înrăutățise, ningea viscolit și la meteo anunțaseră că va dura trei zile, va fi chiar și o furtună în zonă. Revelionul lor e compromis. Ajunsese și pachetul cu mâncare pe care-l comandaseră agenției de turism. Revelion+mâncare pentru opt persoane, patru zile. Revelion fără griji, așa se numea pachetul turistic. Dar și fără căldură, a zis Anton care intrase să facă focul. Șemineu…romantic….pe naiba….o corvoadă.
– Larisa tremură ca varga! a strigat fata lui Anton din capul scărilor. Faceți focul mai repede. Daniel vino sus.
Era aproape miezul nopții și încăperile abia se dezmorțiseră. Larisa adormise, frigul e și somnifer, uneori aduce moartea. Bogdan era afară și mai punea lemne la centrală ca să nu mai fie nevoit să iasă până-n zori. Anton făcuse focul în șemineu. În amorțeala dată de frig, foc și vinul roșu aflat în pachetul Revelion fără griji, Dalia și partenerul ei vorbeau despre viața în peșterile din preistorie. Daniel a apărut și el împreună cu partenera lui Anton. Peștera a fost atunci, cândva, o soluție, acum nu mai e, ce naiba, zicea Dalia. Să mergem la culcare!
Noaptea scârțâia de o crâncenă plictiseală, becurile de la sfeșnicele electrice se stinseseră, vântul se cobora turbat prin văile colțuroase. Din cabana lor ieșea un fum firav aproape să se stingă. Lemne împrăștiate, butucul răsturnat, două topoare aruncate în zăpadă, părea scena unei decapitări fără sânge. Un șuierat venea dinspre pădure. În casă opt suflete dormeau în timp ce dintr-o parte a cabanei, dinspre încăperea centralei, se ițeau flăcări. La un moment dat cabana s-a transformat într-o casă de aramă și zbieretele dinăuntru se preschimbau în glasuri topite. Un perete s-a prăbușit și de acolo au țâșnit Daniel, fata lui Anton și Gloria și au luat-o la goană după ajutor.
Satul dormea, muntele dormea, luna părăsea înaltul cerului lăsând loc zorilor trandafirii. De undeva, de nu se știe de unde, a apărut o femeie slabă cu un halat de mătase și o umbrelă de hârtie, plutea. Parcă ieșise din stampa lui Hasui Kawase, Templul Zojoji în ninsoare, templul din lemn pictat în roșu. Daniel a ridicat ochii spre cer și a murmurat un mulțumesc apoi a plecat fruntea-n zăpadă. Femeia s-a evaporat.
Era liniștea de dinaintea furtunii. Furtuna anunțată la meteo pe toate canalele de știri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *