S-ar putea și așa… (dar n-ar fi bine!)

Pornind de la același Caragiale, constatăm că în continuare se vorbește (tot mai) mult și tot mai pe lângă; în asemenea măsură încât consecința e că am ajuns în  atenția mapamondului. Regretabil, însă nu prin ceva pozitiv, ci prin pozitivare virusată  mortal. Și nu e de mirare de vreme ce televiziunea națională inițiază o emisiune cu un democratic nume latin, în a cărei primă difuzare îi pune față în față în număr egal pe vacciniști cu non- sau contrași. Spre satisfacția realizatorului (plătit din fonduri publice!) emisiunea se transformă într-o expresie a prostiei aproape generale: voturile o probează. Iată de ce nu doar microfonul ar trebui „tăiat”, cum bine sugera un oficial credibil, ci și imaginea. 

Dar, de vreme ce se poate și așa, drepturile omului (degenerat) ar putea conduce și la situații după cum urmează: purtatul obligatoriu al măștii în spații aglomerate devine cel puțin discutabil; poetul spune „în mijlocul mulțimii/ eu mă simțeam însingurat”. Deci ce rost își are masca?  Alecsandri credea sincer că suntem un neam de stihuitori. Apoi apare o problemă spinoasă: mascarea presupune după un timp demascarea; cine își dorește așa ceva? Fiecare știe ce tăinuiește așa că  de ce să se sau să fie exhibat? Aranjamentele, mai mari sau mai mici e bine să rămână acolo unde sunt. Masca e apoi un instrument al ascunderii intențiilor celor mai ignobile cum ar fi eliminarea celui mai bun prieten (nu patruped ci biped); a se vedea în amănunt verdianul Bal mascat, chiar dacă asta presupune deja un anumit  nivel de cultură; poate totuși… O altă problemă de ordin spațial de data aceasta o reprezintă aplicarea măștii la 50 de metri de școală, vizați fiind părinții, bunicii sau alți însoțitori. De unde să știe cei în cauză unde începe distanța impusă? Oferă, măcar cu chirie, vreun minister rulete performante, fie și cu tradiționalul desfășurător, pentru a nu cădea în eroare metrică? Măsurarea cotidiană nu duce oare la întârzieri de la cursuri? 

Problema spălatului pe mâini am mai dezbătut-o cu ocazia impunerilor de anul trecut. De la Pontius Pilatus încoace nu reprezintă ceva neclar; atâta doar că romanul s-a spălat degeaba pe mâini pentru că au fost alții  mai isteți care i-au pus în cârcă prevederile dreptului roman. Realitatea ne demonstrează neîncetat că   e un capitol la care suntem totuși distinși, spălându-ne pe mâini atât de des încât devenim un popor cu totul  igienizat, însă  nu chiar igienic.  Să adăugăm că formula completă ar trebui să includă și zona facială conform formulei „o mână o spală pe cealaltă și ambele fața”; asta ca să fim și cu obrazul curat, fin. Dar, pentru că suntem un popor curat, nici spălatul intensiv nu prea își are rostul, putând să genereze dermatite și alte nedorite morburi cum ar fi  datul aramei pe față. 

În privința  distanțării sociale, lucrurile sunt clare de când lumea și societatea, după cum subliniam odinioară, așa că impunerea ei din nou, e superfluă. Pe de altă parte, grija pentru menținerea ei e de înțeles căci vorba înaintașilor noștri quod licet Iovi non licet bovi (ce-i îngăduit lui Iuppiter nu e îngăduit boului) patrupedul fiind obiectul jertfirii pentru divinitate: într-un fel e poate mai bine  așa…

Îndemnul „vaccinați-vă!” ar trebui totuși să rămână viabil; dar atâta timp cât vectorul mediatic al prostiei naționale prezintă la ore de maximă audiență  un „concurs” de tipul  „cine știe … pierde” aprioric, înseamnă că democrația  obține o dublă rimă: democrația – prostia și democrația – ticăloșia.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *