Și respirațiile sunt planete

Felix Ofițeru Felix e în căutarea celei mai eterice pietre filosofale cu putință: Poezia. Încă speră să o găsească în singurul athanor cu care își permite să lucreze, Adevărul. Dacă Blaga cerea de la munți un trup, eu cer mereu de la literatură, și în special de la poezie, o lume. Alternativă sau poate cea autentică. Este singura pretenție pe care o am de la propriile versuri – să creeze o lume, o fantă care să permită celui ce vrea să mă cunoască periplul prin tezaurul adevărului meu. Un filolog bookaholic, invadat de poezie, a cărui infestare a ajuns la apogeu, astfel că nu se mai poate exprima decât scriind. Toate experiențele mele, literare și nu numai, m-au condus către această formă de mărturisire terapeutică. Mă încăpățânez în continuare să cred că scopul artei este adevărul. Voi trăi cu această (dez)iluzie până la sfârșit, căci am simțit că este benefică. Atât pentru mine, cel care se confesează, cât și pentru cel care ascultă.