Gabriel Liiceanu. IMPUDOARE. 7 citate în 7 zile (1)

Impudoarea filozofiei. Dezbrăcarea sufletului și proza „scrutativă“ a lumii –

”Bănuiesc că există un raport între dezbrăcarea trupului și dezbrăcarea sufletului și că iubire există atunci când sunt învinse, simultan și prin corelație, aceste două pudori. Atunci suntem ușori și liberi. Tot ce este ascuns în noi – nevăzut și ne-exprimat – iese afară; intimul este expus în fața celuilalt și, în felul acesta, singurătatea esențială a ființei noastre este învinsă.

Dar ce-ar fi să ne imaginăm o clipă că miza vieții se joacă mai degrabă în nevăzut? Că există o dezbrăcare și o impudoare mai profunde decât dezgolirea unui trup? Că există o impudoare a spiritului și că de la dezbrăcarea lui începe filozofia și, cu ea, toate „științele spiritului“? Oricât de lentă, dezbrăcarea unui trup ajunge de îndată la limită, şi limita e trupul gol însuşi. Dar dezbrăcarea unui suflet? Unde e limita lui? Doar punându-ne întrebarea asta s-ar putea să ne dăm seama cât de „îmbrăcaţi“ suntem şi cum nici o viaţă, oricât de lungă, nu ne-ar fi de ajuns pentru a ne dezbrăca, până la capăt, sufletul. Nimeni nu şi-a văzut vreodată „sufletul gol“ și nimeni nu a ajuns să-i contemple cuiva sufletul în toată goliciunea lui. 

Ce-ar fi, deci, să trecem de la desfrâul privirii care dezbracă un trup la „desfrâul“ scrutării nevăzutului din noi? „Ce-ar fi să-i dezbrăcăm mai degrabă sufletul?“, îi întreabă Socrate pe prietenii lui când aceştia, lăudându-i frumuseţea lui Charmides, vor să-i propună tânărului să-şi dezgolească o clipă trupul. Socrate ştie de fapt că dacă vor începe de aici, de la sufletul lui Charmides, nu vor mai ajunge niciodată la trupul lui. Căci sufletul fiind infinit – „întins în toate direcţiile“, spunea Heraclit –, operaţia dezvăluirii lui va fi la rândul ei infinită.

Cu această întrebare – „Ce-ar fi să-i dezbrăcăm mai degrabă sufletul?“ – Socrate deschide galeria marilor dezbrăcători de suflete din istoria omenirii. Iar proza scrutativă a lumii, care se deschide odată cu întrebarea lui Socrate, cea care se încăpățânează să privească în nevăzut, în lăuntrul și în cel mai adâncul nostru, va deveni o direcție în cultura Occidentului. Ea va porni de la eu ca nucleu al conștiinței și al conștiinței de sine și va ajunge dincolo de el, la sine, la Dumnezeul din noi, la inconștient și la necunoscutul din noi. Marii dezbrăcători de suflete vor fi deopotrivă filozofi, întemeietori de religii, autori de jurnale celebre, moraliști, scriitori, psihologi. Se vor numi Socrate, Isus, Marc Aureliu, Augustin, Pascal, Kierkegaard, Dostoievski, Jung, Kafka, Musil, Noica, Cioran…”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *