(posibile) Efecte ale cățelușei

Dacă  senzațiile  nu ar fi atât de neplăcute cel mai adesea, etimologic canicula ar avea o notă de drăgălășenie, fiind diminutivul feminin al  lui canis, deci cățelușă (cățea). Totul trimite la zona celestă, în măsura în care Canicula este sinonimă astral cu Sirius steaua din constelația Câinelui care aduce călduri fierbinți; de remarcat că,  dacă feminina caniculă e atât de neplăcută, în fapt nu e nici o discriminare sexuală, având în vedere că nici masculinul canis, fidelis au ba, nu stă mai bine: la jocul cu zaruri desemna „lovitura câinelui”, adică zarul cel mai prost. Lesne de dedus că marea  fierbințeală caniculară era asociată de romani cu rabia, turbarea adică, transmisibilă desigur bipezilor, oamenilor deci. Lăsând la o parte posibilele consecințe hormonale ale caniculei de unde și expresia „ca o cățea în călduri”, de subliniat că într-un tratat din secolul XIII ni se atrage atenția asupra următorului aspect: „cel care a fost mușcat, dacă nu e prevăzător și aleargă în zilele caniculare, devine hidrofob, temându-se de apă, lucru care se întâmplă deoarece, din cauza turbării devine însetat și trage către apă, dar, de cum o vede, își imaginează că sunt câini în ea, astfel că, deși moare de sete… fuge de apă. Din acel moment nu mai există speranță de salvare… elimină spermă în nerușinarea lui precum cățeii și, cu cât e mai lipsit de mucozitate precum la câini, pe atât își întipărește mai mult imaginea neîntreruptă a câinelui turbat” (mult mai pe larg în Dana Percec, Dan Negrescu, Quinta medievală, Editura UVT, Timișoara, 2021).

Lesne de observat că atacul cățelușei, mai ales la om vizează gândirea, iar când aceasta e oricum precară, efectele sunt inconfundabile. De exemplu: aflăm pe surse (mediatice evident) că în anumite zone ale Țării a fost „un potop apocaliptic”; greu de spus cum „au măturat apele totul în cale cu furie”, mai ales că apocalipsa, spune Scriptura, e cu foc; apoi, furia e specifică omului, turbat sau nu. Invers, ca probă a aceleiași alienări mintal caniculare, aflăm pe aceleași surse că „asupra unor regiuni s-a revărsat canicula ca un potop apocaliptic”; în acest caz ceva nu ar fi fost tocmai rău: adică un potop ar fi anulat fierbințeala, dar nu a fost așa, oricât de senzațional îmbârligat sună.  

Canicula afectează însă emoțional și mintal și mai sus; din surse oficiale suntem informați că prin decizie mult așteptată de Țară, „Roșia Montană și… Nisa au intrat simultan în patrimoniul UNESCO”. Fie unii n-au văzut Nisa, fie alții n-au văzut ruinele exploatării miniere romane, a localității adică despre care se afirmă că va deveni obiectiv turistic internațional. O obrăznicie caniculară care amintește de o descoperire arheologică de acum câțiva ani despre care s-a spus că e de zece ori cât Troia homerică și deci va intra în circuitul turistic; nu s-a specificat când, așa că am afirmat încă atunci că e „Troia fără Elena”, cum a și rămas. Ca și Zilele castelului Huniade care a intrat în al patrusprezecelea an de ruinare. Cert, avem un regretabil cult al ruinelor redenumite pompos „monumente istorice”. 

În aceeași direcție a entuziasmului canicular dus până la demență,  trebuie menționată și afirmația mediatică dar de ifos intelectualist, după care „avem  și noi precum francezii Valea Loirei cu castele, valea Mureșului”; ar fi de râs oricum dacă nu ar fi de deplâns zecile de ruine care e bine să rămână așa căci multe au fost ale grofilor sau ale trădătorilor neamului care au acceptat înnobilarea. 

Totuși, de subliniat că nu întotdeauna canicula e vinovată în plan meteo, ci și prostia; în plină iarnă aflam că „România a înghețat” ca o consecință a „gerului apocaliptic” și a „viscolului” așijderi. 

În fine, de arătat și că necruțătoarea cățelușă le prinde bine și ticăloșilor politici internaționali de vreme ce sportivii unei țări reprezentative totuși –  oricât i-ar deranja pe unii – nu pot concura la probele olimpice sub drapelul și imnul național, ba chiar nici cu numele Țării; asta se cheamă osândire medievală, nicidecum penalizare juridică. Până la urmă se înscrie în canonul purificator al grecilor, atinși probabil și ei odinioară de caniculă; până la venirea romanilor, după cum arătam recent.  Ad admirandum: imnul „osândiților” a fost înlocuit cu motivul principal dintr-un concert de Ceaikovski,  pentru medaliații cu aur.

Nu pot să nu amintesc și revenirea în caniculară forță a proiectului dedicat  României educate. Că din prima încercare nu s-a văzut nimic. Rămâne însă o problemă, aceeași: dacă inițiatorul – spre onoarea sa știe ce înseamnă să predai în școală – se înconjoară din nou cu „specialiști în științele educației”, cel mai adesea impostori care nu au predat o oră într-o școală, proiectul va putea fi relansat anual, nefiind altceva decât, vorba băcăuanului stihuitor „un nemilos taifas”.  În rest,  putem accepta și varianta feminizată „Cățelușa cu păr creț/ Fură rața din coteț/ …”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *