AEQUILIBRIUM

După europeanul de fotbal s-a încheiat și probabil cea mai virusată fizic ediție a jocurilor olimpice; nu olimpiada care abia a început și care durează patru ani, adică perioada dintre două jocuri; probabil trei ani de data aceasta de vreme ce precedenta a durat cinci ani coronaviri causa. 

Pentru prima dată, elev silitor fiind în clasa a cincea, am rămas nedumerit când la istoria antică am aflat că grecii iubeau atât de mult sportul încât întrerupeau și războaiele pentru două săptămâni spre a-și etala trupurile întru ale întrecerilor. Mă întrebam copilărește dar realist: dar dacă dușmanul nu era dispus să întrerupă luptele??? Ulterior m-am lămurit: luptele erau fratricide, deci inamicul grecilor era… grecul, de vreme ce și războiul cel mai îndelungat, de aproape 30 de ani, peloponesiacul,  l-au purtat cu ei înșiși, de unde și zicerea … romanilor cum că suprema putere este să-ți poruncești ție însuți (dacă reușești… sibi imperare est maximum imperium). N-a fost cazul lor, al grecilor adică. Jocurile olimpice văzute azi ca o deschidere universală a iubirii între popoare nu au nimic cu cele grecești. Pierre de Coubertin afirma ca intenție nobilă învierea sărbătorilor sportive grecești; parțial a și reușit prin interzicerea participării persoanelor de sex feminin; atenienii l-ar fi felicitat sincer. Locul femeii era în gineceu și nu altundeva. Platon, cel deschis la minte, pune problema posibilei participări a femeilor la exercițiile sportive „exersându-se complet goale în palestre, împreună cu bărbații”; pericolul violului cert nu pândea având în vedere firescul pederastiei dar cine știe… oricum concluzia e că „asta ar părea ridicol, date fiind obiceiurile de azi”, adică din Atena de atunci; așa că totul rămâne în Republica platoniciană, nu în cea ateniană. Dar nu era totul să fii de sex masculin: caracterul absolut rasist al jocurilor olimpice grecești din antichitate e vădit de faptul că numai cei probați ca greci puri  se puteau înscrie în competiții. Documentele vremii spun că veneau din întregul bazin al Mediteranei; adevărat, numai că înainte de a pleca de acasă era bine să-și verifice puritatea arborelui  genealogic, măcar două, trei generații în urmă și să aibă cetățenie greacă. Existau desigur și atunci „comisii” de validare. Aberația purismului grecesc olimpic avea să fie  anulată de cei care au avut într-adevăr vocația construirii universale: romanii. Doar Adolf Hitler și-a mai dorit jocuri olimpice de inspirație grecească, la Berlin în 1936 când însă printre scrâșnete a trebuit să-i aplaude pe atleții americani de culoare (n-o specific!) și pe organizatorul său veterotestamentar („sinucis” ulterior). Și, pentru că am amintit de sexul non masculin, feminin deci (cine știe ce aberații denominative vor mai aduce postmodernismul, neomarxismul și neocapitalismul?) trebuie subliniat că dacă primitivismul macioist al grecilor reducea femeia la funcții reproductive și culinare, în lumea romană clasică, imperială, tinerele – sau mai puțin – puteau ajunge nu doar împărătese strălucite ci, dacă doreau, gladiatoare. Eronat se crede că nu exista un termen latin pentru a le defini; gladiatrix, gladiatricis, era înțeles ca femeie care se poartă ca un gladiator, gladiatoare adică, eufemismul fiind explicabil mai ales prin faptul că multe amatoare de lupte în arenă par să fi fost din „familii bune”, așa că pudibonzii de tip republican încă, nu concepeau ca în loc de mater familias să crească o … purtătoare de gladius. Spiritul cavaleresc roman cerea ca o gladiatrix  să nu fie ucisă în arenă… Dar ce nu făcea un tată roman pentru fiica sa, dacă ne gândim doar la distinsul Canuleius, inițiatorul eliberatoarei Lex Canuleia salvându-și probabil filia de la sinucidere sau fuga de acasă, îndrăgostită de un inferior. Și astfel, de atunci toți se puteau nu doar îndrăgosti ci și căsători peste pragurile pecuniare, censitare  adică. 

Iată doar câteva gânduri, după jocurile olimpice virusate fizic, după cum arătam la început, însă totuși preferabile celor  originale, virusate spiritual. Cum altfel când erau atât de plini de sine încât singura limbă era greaca, iar toți ceilalți erau barbaroi, barbari, bâlbâiți adică. Desigur, meritele rămân, cele reale, nemitologizate de intelectualismul ifosard. Adică rămâne aequilibrium care nu poate fi decât roman.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *