Picătura de ploaie

Ascult sunetele piețelor goale.

Așa îmi  recuperez perspectiva de la treizeci de ani,

fracționând violetul.

 

 

Sufletul mi se așează

pe țesătura de cobalt, ușor panicat,

ușor micșorat.

 

 

Câmpul vizual se retrage.

 

 

Nimic decât sclipirea călătoriei.

Acel nucleu firav,

Ce urcă și cade.

 

 

Profilul meu devine un teren insesizabil,

Transpus pe acest perete palid,

O imagine cenușie

A granitului finlandez.

 

 

Nu mai am replici ,

Decât albastrul

De pe paleta în desfășurare.

 

 

Înăuntru , drumul e mat.

Toate contururile sunt lângă mine,

Așteptând să le filtrez frumusețea.

 

 

Nimicuri nu mai sunt pe-aici.

Decât bătrânețea de gheață,

Ce îmi desenează adolescența

Pe o pânză de vanilie.

 

 

 

2 Comentarii

  1. Frumoasa postare, big like 😉

  2. Alina Gherasim says:

    O clipă de grație acest poem.
    Mulțumiri. Felicitări din inimă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *