Note pentru un jurnal al despărţirii ( 76)

Acest jurnal nu cuprinde accidente ale vieţii terestre, nu cuprinde semnele unei existenţe ce se scurge în ceasuri şi zile, nu cuprinde cronica exterioară a unei treceri. Am alungat din el conturul destinului meu, spre a face loc vocii tale care răsună în mine, am curăţat textul pe care îl scriu de toată zgura mediocrităţii terne , spre a avea acces la acel rar zăcământ al dorului şi al durerii.

Am hotărât să scriu acest jurnal în clipa în care, singur, în compartimentul de tren care mă întorcea de la înmormântarea ta, am simţit adierea unui duh în căutarea unei alte case a sa. Am hotărât să scriu acest jurnal pentru ca spiritul tău să-şi regăsească templul de cuvinte la care visa, alunecând în aerul delicat al toamnei. Am hotărât să scriu acest jurnal pentru ca în paginile elegiei mele corpul tău să se reîntrupeze din nou, sideral.

A căuta timbrul dorului este suprema încercare pe care durerea şi despărţirea o lasă în urma lor. A capta sunetul dorului este asemeni unei ridicări de zmeu în dimineaţa luminoasă a copilăriei: eliberată, făptura lui fragilă se încarcă de întreaga energie a lumii părăsite, spre a se contopi cu cerul şi cu norii. A izola atomii nostalgiei este ca şi cum ai privi în jurul tău spre a desluşi sensul care ţi se arată doar prin moarte şi graţie ei: lumina dezvăluită pregăteşte privirea pentru un drum petrecut în amurg.

A scrie despre moarte înaintând spre propria ta moarte este condiţia acestui jurnal în care cei care au fost nedespărţiţi se reunesc în textura frazelor şi în întinsul de tăcere al semnelor de punctuaţie. Timpul se despovărează de lestul său mecanic, de acele sale de ceasornic şi capătă, dintr-o dată, claritatea întinderii ce nu mai cunoaşte sfârşit. În marginile sale memoria zilelor care au urmat morţii tale se estompează, iar detaliile vieţii de dinaintea despărţirii se conturează cu limpezimea unor figuri tremurătoare din vis.

Un jurnal al despărţirii reîncepe în fiecare dimineaţă, căci rândurile care îl alcătuiesc se supun unei dialectici ce nu mai respectă cronologia diurnă. Logica naşterii sale este atât de asemănătoare transei în care mă adâncesc, spre a te regăsi printre umbre. Variaţiunile sale sunt cele ale unui poem: ziua capătă sens doar în măsura în care dimineaţa durerii capătă rod.

Jurnalul despărţirii este autoscopia consumată în reverie, este imaginea , plastică şi întreagă,a dorului ce mă înconjoară, de parcă făptura mea ar fi doar o mică statuetă aşezată pe un raft de sufragerie adâncită în tăcere: simt peste mine cum se lasă praful dens şi parfumat al zilelor de ieri. Jurnalul despărţirii nu are alt viitor decât trecutul. Făurit din materia zilelor care au fost, el aspiră să se înalţe spre acest timp eliberat de cursul trecerii.

Jurnalul despărţirii este asemeni unei camere fotografice al cărei iris hipnotic se deschide spre acea infrarealitate hrănită de amintirile ce nu încetează să se avânte spre suprafaţa de ocean a zilelor. Culorile din acest album au atingerea argintată a amurgului şi sunt luminate de soarele ce se statorniceşte în crepuscul, suspendat în propriul său purgatoriu.

Jurnalul despărţirii ne cuprinde pe amândoi, de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie a vieţii. În el se amestecă singurătatea atroce a a zilelor mele şi respiraţia de fum a iubirii ce nu poate trece niciodată. Literele se aştern, scrise mărunt şi stângace, ca pe o cruce de cimitir, mişcată de vânt şi topită, cuminte, în pământul din care s-a ivit , ca un semn al trecerii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *