Revoluția verbală

Nu trebuie să fii savant ca să observi că în plan verbal „lupta continuă”, ca să citez o deviză a anilor 50, iar mai aproape de noi, spiritul revoluționar în privința sucirii cuvintelor căci revolutio înseamnă dare peste cap și, mai rău, rostogolire înapoi, iar după Augustin întoarcere. Și totuși, la  prima vedere nici nu ar fi rău dacă revoluționarismul verbal ne-ar rostogoli înapoi către sursă, fiind o „întoarcere la matca latină” cum frumos spunea odinioară Nicolae Cartojan. Lucrurile nu stau însă nicidecum așa, iar o instituție serioasă care să vegheze la sănătatea limbii române nu există.  După o sumedenie de aberații mediatice gregare semnalate în timp, iată și un „termen” năucitor, mai mult decât alții: a proceduriza. 

Analizându-l, vom constata că se încadrează în revoluția distrugătoare, dacă nu cumva vidă de înțeles, o rostogolire încheiată cu frângerea gâtului. Orice român cât de cât normal, la auzul verbului („vom proceduriza”, „trebuie să încercăm o procedurizare” și alte forme),  va tresări cu gândul la expressorul său pentru care s-a inventat probabil un nou procedeu de dedurizare mai eficient numit procedurizare. Numai că, deși inexistent în română, modul în care se vrea să fie utilizat uluitorul cuvânt, adică a crea proceduri, (posibil procedee) chiar în forma pocită propusă, nu are nimic nici cu dedurizarea apei pentru cafea (durus (3) într-adevăr e dur, tare, aspru, grosolan, dar și greu de suportat) dar nici cu procedura (procedeul ?)  ( processus, înaintare, progres, succes)  legat strâns de verbul a proceda. Urmând etimonul latin, verbul procedere, a merge înainte, a se arăta în public, a progresa, observăm sensurile frumoase, nobile chiar care fac cu totul inutilă sclifosirea lor într-o invenție lugubră; desigur utilizăm în română  procedură, procedural (prin fr. tot din etimonul latin) dar ca termeni tehnici juridici, parțial și medicali) dar tot în legătură cu a proceda, a aplica un procedeu, o procedură   specifică domeniului respectiv. Ca atare, indiferent dacă raportarea se face la procedură sau la procedeu, cu un sufix, procedurizarea tot o bazaconie rămâne.

Propun deci, în profitul celor revoluționați mintal, să nu procedurizăm, mai bine să fie dedurizate  depunerile parazitare, distructive  unde e cazul, iar cine chiar arde de plăcerea procedurilor prin procedurizare, să nu uite (dar de unde să știe???) că în complexitatea sa cuvântul de bază procedere  – desigur în funcție de persoană – poate însemna și a ieși bine sau… rău; după cum amintitul processus  e și noroc, baftă. Dacă ne reamintim cugetarea des  citatului Cato Maior „Norocul îi favorizează pe proști”, s-ar putea ca până la urmă și procedurizarea să aducă progresul … procedeului. Mai folcloric parafrazând „prost să fii, progres să ai”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *