Note pentru un jurnal al despărţirii ( 58)

Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre acea tinereţe care nu te-a părăsit-o, niciodată. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre acea nerăbdare cu care ai întâmpinat zilele în care puteam reveni pe cărările însemnate de iubire în trecutul nostru. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre acea voioşie copilărească care a trăit în tine, până la capăt. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre acele dimineţi în care , din grădina noastră,alegeai să contempli soarele cu strălucirea bucuriei ce urca din adânc de suflet, ca un abur al primăverii.

Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre acele clipe în care, pe marginea mării, tăceam împreună, spre a da glas valurilor ce se avântau dinspre larg. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre surâsul complice cu care, de demult, îmbrăţişai pe copilul ce eram în pragul şcolii sale. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre lungile ceasuri în care severitatea ta tandră se apleca asupra şcolarului uituc, a cărui caligrafia şuie nu avea nimic din perfecţiunea scrisului tău. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre aşteptarea reîntâlnirilor şi despre intensitatea revederilor noastre.

Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre destinul modest al fericirii noastre, crescut împotriva unei istorii ce înainta în ritm de marş triumfal. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre clipele în care un copil uimit asista la miracolul naşterii hainelor vrăjite cu care tu te înfăţişai celorlalţi. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre emoţia senină cu care elevii te salutau peste ani, evocând orele în care o profesoară de demult trăise şi visase,alături de ei.

Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre încăpăţânarea cu care ai refuzat încremenirea de plumb şi de amar a bătrâneţii, etern înscrisă în anotimpul de întindere calmă al toamnei. Aş vrea să scriu, în aceste pagini ale jurnalului meu, despre visele tale neîmplinite şi despre curajul de a merge mai departe, despre acel curaj neînduplecat pe care doar mamele îl pot atinge, un curaj care nu se frânge şi un curaj care nu are nevoie de gesturi grandilocvente spre a dura în timp.

Aş vrea să scriu despre toate acestea în paginile jurnalului meu, pentru ca acest jurnal al dorului şi al lacrimilor să fie portretul în care să se oglindească chipul tău: acel chip pe care îl revăd, dureros şi evanescent, în visele mele, acel chip pe care îl conjur, zid după zi, singur în faţa claviaturii mele, acel chip care se apropie de mine, cu povara melancoliei, privind spre mine cu sentimentul îndurerat al îndepărtării, acel chip pe care nu încetez să îl caut, acel chip pe care nu pot să îl pierd, pentru că pierderea lui ar însemna coborârea mea în genunea informă a uitării şi a disperării.

Aş vrea să scriu despre toate acestea în paginile jurnalului meu, astfel ca trupul tău ce cutreieră domeniile de parfum ale duhurilor să se poată înalţa deasupra altei mări, într-o altă dimineaţă, luminată de un alt soare, astfel ca trupul tău eliberat de îndoială şi de timp să poată aluneca spre tihna grădinii pe care ai iubit-o , astfel ca trupul tău să-şi poată dezvălui fragila lui majestate în visele pe care îmi este dat să le visez.

Aş vrea să scriu despre toate acestea în paginile jurnalului meu pentru ca, atunci când ne vom revedea, să putem cutreiera, ca doi hoinari, trecutul vieţilor noastre. Şi acela va fi timpul în care timpul nu va mai curge, acela va fi timpul în care ne vom apropia, discret, de umbrele celor care am fost. Şi acela va fi timpul în care vom putea retrăi, spectatori melancolici,orele dragostei noastre .

Şi acela va fi timpul în care plimbările noastre ne vor duce, înapoi, către locul de unde toate au început: în liniştea unei străzi din Focşani, vom admira, înlăcrimaţi, fericirea părinţilor tăi ce cresc spre a fi bunicii mei. Şi acela va fi timpul în care vom fi noi înşine amintiri, neatinşi de griji şi de neliniştea morţii: vibraţiile sufletelor noastre vor fi la unison, clinchet de clopoţei într-un oraş de demult,fremătători asemeni chemării pe care marea o trimite spre ţărm, întrupată în val după val.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *