Anchetă Orizont: Ce i-ați comunica într-o, discuție privată, Președintelui țării?

În toamna acestui an, am avut bucuria de a coordona o anchetă culturală pentru revista Orizont.

Invitații acestui ”material” publicistic mi-au făcut onoarea de a răspunde următoarei întrebări:

CE I-AȚI COMUNICA, ÎNTR-O DISCUȚIE PRIVATĂ, PREȘEDINTELUI ȚĂRII?

Iată un mic fragment decupat dintr-unul din răspunsuri (al doamnei Doina Jela):

”Ce i-aș comunica într-o discuție privată Președintelui? Precis ceva despre comunicare, în primul rând. „Nu este un bun comunicator.” Iată un diagnostic eufemistic destinat să împingă sub preș multe alte cusururi. Asta pe de o parte. Pe de alta, nici nu prea are sens. Cum să nu reușești să spui clar ce ai în minte, în intenție sau ce gândești despre o situație dată? Există un vers care-mi place până la obsesie (e drept că m-am gândit la el doar în viața privată, iar când e vorba de situații din viața publică, cel mult, în cercuri ale acesteia, mai restrânse, mai modeste) cu care-mi ilustrez ideea: „Vorbește limpede și vei fi stăpânul lumii”.

Alături de domnia sa, au răspuns acestei provocări: Ioana Bentoiu, Lidia Bodea, Daniel Funeriu, Rodica Culcer, Daniel David, Dan Negrescu, Mihai Zamfir, Tudor Călin Jarojanu, Cristian Preda.

Această anchetă culturală poate fi citită, la paginile 6-7, aici: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/octombrie2020.pdf

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *