Note pentru un jurnal al despărţirii (50)

Mi-o închipui pe mama, adeseori, în viaţa ei de dinainte de mine, de parcă aş fi spectatorul solitar al unei săli de cinematograf: în faţa mea, pe ecran, se deapănă destinul ei şi de undeva din acest destin aştept să mă ivesc şi eu, asemeni făpturii de fum ce pluteşte în marginea proiectorului ascuns în obscuritate.

Mi-o închipui pe mama , adeseori, în viaţa ei de dinainte de mine şi tot ceea ce întrevăd este o suită de imagini în care regăsesc culorile din care făptura ei s-a întrupat mai târziu, de parcă toţi anii de şcoală, de încercări şi de studiu nu ar fi fost decât largul preludiu la ceea ce avea să vină.

Mi-o închipui pe mama, adeseori, în viaţa ei de dinainte de mine şi intru, pe cărările delicate ale reveriei, în culoarele viselor ei: sunt visele celei care visează pe străzile din Focşani, în drumul spre liceul de fete, sunt visele celei care visează, în tăcerea camerei îngheţate, alături de mama şi de fratele ei, aşteptând un tată absent, plecat în asprele sale călătorii de muncă, sunt visele pe care le visează cea care stă aplecată asupra cărţilor pe care le ating şi eu, peste ani, sunt visele pe care le visează studenta care se îndreaptă spre Timişoara, exilată în solitudinea vagonului de clasa a doua, înlăcrimată, sunt visele pe care le visează profesoara ce coboară, sprintenă, din şareta şuie ce o conduce spre şcoala din Gologanu, sunt visele pe care le visează provinciala timidă ce priveşte labirintul de camere interşanjabile din primul ei bloc bucureştean, sunt visele pe care le visează femeia îndrăgostită în clipele în care mâinile părinţilor mei se ating, sunt visele pe care le visează mama ce aşteaptă, în maternitatea din Focşani, venirea copilului ei.

Mi-o închipui pe mama, adeseori, pe mama în viaţa ei de dinainte de mine şi aleg să păşesc, discret, alături de trupul ei himeric: de departe, nevăzut şi astral, îi urmăresc anii care se scurg şi o privesc cum creşte din dragostea părinţilor ei. Undeva se află şi casa de la Focşani, încă legată prin poarta din spate de grădina familiei Mărgărit, undeva se află şi oraşul în care se mai ridică strada mare, cu alcătuirea ei nostalgică, undeva se află şi gara din care ea a plecat şi spre care va reveni, în clipa morţii.

Mi-o închipui pe mama, adeseori, pe mama în viaţa ei de dinainte de mine şi ochii mei se deschid spre această lume în care amintirile mele sunt prezentul ei: din adâncul de timp vocea ei ajunge până la mine, cristalină şi caldă, din adâncul de timp făptura ei se construieşte, spre a nu fi niciodată atinsă de cariile bătrâneţii, din adâncul de timp materia dragostei urcă până la mine, înmiresmată şi luminoasă, ca o noapte de crăciun în casa bunicilor.

Mi-o închipui pe mama, adeseori, pe mama în viaţa ei de dinainte de mine , privind din colţul în care se adăpostesc cei nenăscuţi încă, odraslele viitorului ce nu este deocamdată alcătuit în firea sa: orele şi anii se înfăţişează în curgerea lor, asemeni unei diorame îndrăgostite, orele şi anii curg spre ceasul ce este începutul destinului meu , orele şi anii se înscriu în filele acestui jurnal al despărţirii.

Mi-o închipui pe mama, adeseori, în viaţa de dinainte de mine şi mă strecor, la rândul meu, ca prin gaura de cheie a casei cu jucării, în asprul şi tandrul ei timp. În silueta elevei o caut pe profesoara de mai târziu şi în devotamentul fiicei ce îngrijeşte pe fratele ei descopăr puterea maternă a sacrificiului.

Şi tot ceea ce cunosc se află, aici, în acest trecut cu care mă unesc, în reveria himerică a nostalgiei. Şi tot ceea ce cunosc despre ea se află în aceste straturi de vreme pe care le excavez, ca pe nişte albume de fotografii. Şi tot ceea ce cunosc despre noi regăsesc aici, în domeniile îndepărtate ale destinului, ca şi cum viaţa noastră împreună ar fi început din ziua naşterii ei.

Şi poate că aceasta este dragostea de dincolo de moarte- dragostea ce îşi caută, la fel ca o apă, făgaşul ei în timpul de demult, dragostea ce dăruieşte privirii mele acuitatea vizionară cu care pot străpunge negura de ani, dragostea ce descoperă în tinereţea ta explozia de raze a iubirii materne, dragostea ce sfidează cronologia, spre a urca spre rădăcini, dragostea ce deschide, larg, porţile amintirii, spre a lăsa să intre lumina revederii în prag de toamnă, eliberându-mă de dor, absorbit fiind în iubirea fără de capăt.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *