MUSICA PURITAS DOMINICA (lacrima secunda)

Pentru a nu rămâne cu o impresie eronată despre lacrima celor din vechime, adaug la cele arătate data trecută că o dimensiune amoroasă a termenului e relevată de diminutivul lacrimula (la sentimentalul iremediabil Catullus) traductibil prin lăcrimioară sau lăcrimuță, lăcrimiță după cum permite româna cu generozitate. Și, cum opera e…  opus totum, întâlnim la Donizetti aria cea mai reprezentativă pentru lacrima îndrăgostitului iremediabil, de un sentimentalism benefic însă, sugerând că până la urmă va fi bine (Una furtiva lagrima); aș zice că e aria lăcrimuței, comparativ cu ceea ce vom vedea și asculta după ea. Cine ar fi mai potrivit decât un latino precum Rolando Villazón. Pentru un timbru diferit, aceeași arie cu Jonas Kaufmann; siguranța… baritonală a acestui tenor atipic nu trezește sentimentalismul auditoriului ci statornica  admirație. Dacă în acest caz lacrima poate fi considerată secunda, norocoasă, fericită, nu același lucru se petrece  cu nefericita Santuzza din capodopera lui Mascagni. Confesiunea ei (Voi lo sapete, o mamma), de o sinceritate dureroasă, nu anunță nimic bun. Lacrimile sunt de data aceasta amare precum ultimul ei cuvânt din arie io piango. Întâi cu regretata Elena Obraztsova în capodopera cinematografică  și nu numai, a lui Zefirelli. Apoi inconfundabila vocal și vizual Elina Garanča, într-o viziune regizorală contemporană nouă, semn  că adevărata durere nu cunoaște timp și spațiu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *