ÎNGER RĂMAS

Se întâmplă uneori ca din cărţile de mult citite să se desprindă câte o frază, câte un poem care te învăluie deodată ca un eu pierdut. O parte din tine, somnolentă până atunci, tresare, intră în rezonanţă cu sufletul răspândit în litere şi mintea ţi se umple de muzica departelui tău.
Din scrierile lui Ion Pillat, de curând m-a chemat astfel poezia Inger rămas:
Dăduse iarna-n primavară iar
Şi sub un piersic scuturat de floare
Lăsase nea de scoici ca în Brumar
Şi mic un înger îngheţat la soare/
Părea o rândunică de cleştar
Uitată jos de toamna migratoare.
Cu aripile-n cruce, tainic dar
Căzut din cer şi care-n suflet doare
/Avea doi ochi ca boabe de mărgean
Pe cap purta un cerc de albă lună
Ca o icoană dintr-un schit muntean.
Fetiţa cea mai mică l-a văzut
Plângând fugi în casă să le spună.
Şi toţi au râs şi nimeni n-a crezut.
Un poet priveşte un copil care se uită la un înger. Vederea coboară pe treptele timpului lăuntric. Dacă, aşa cum spunea Plotin cel ce a văzut este unul cu ceea ce a văzut, atunci fetiţa care percepe îngerul este ea însăşi în acel moment înger. Dar la rândul ei, ea este privită de ochii trişti ai martorului adult. Nu putem şti ce vede copilul, însă poetul care are viziunea îngerului îngheţat în moarte, observã dispariţia sufletului inocent, trecerea eului din ţinutul de miracole al copilăriei în valea plângerii, locuită de cei “atoateştiutori”, pentru care minunea nu mai este posibilă. Eternul inefabil sesizat de fetiţă este înghiţit de conştiinţa matură a celui ancorat în efemer.
Totuşi Ion Pillat nu ne vesteşte moartea ci rămânerea îngerului, înnoind prin aceasta înţelesul soliei cereşti. În esenţã, îngerul nu moare, el este numai reprimat de conştiinţa adultă, dar el dăinuie în acel tărâm al prefăcutei uitări, de unde se poate întoarce oricând. James Hillman, în cartea The Soul’s Code (1996), arată că îngerii ni se înfăţişează uneori în vis, pentru că doar pe calea somnului, aceştia pot pătrunde în lumea noastră care nu are porţi deschise pentru ei. Un porumbel, un cărăbuş ne pot aduce aminte, în viaţa zilnică, de îngeri, dacă nu ne pierdem în timp disponibilitatea de a percepe miracolul. Şi pentru a rămâne atenţi, pentru a ne menţine în miezul tainei, noi, cei maturi, ar trebui să ne schimbăm învelişul gândurilor, aşa cum face bunăoară vietatea ce iese din crisalidă, părăsind stagnarea pentru înaripare.
În poezia lui Ion Pillat, îngerul este prezent prin absenţã, vestitor prin tăcere, vizibil în nevăzutul său.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *