Frank Dikötter: Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX (3)

Timp de mulţi ani, Mao încercase să îşi găsească un drum al său. În tinereţe a fost un cititor vorace şi se considera un intelectual care scria eseuri naţionaliste. A lucrat ca bibliotecar, profesor, editor şi sindicalist. Adevărata vocaţie şi a descoperit o în zona rurală: deşi era un membru încă neînsemnat în cadrul partidului, avea să i conducă pe ţărani către libertate.
Naţionaliştii nu au apreciat deloc actele de violenţă declanşate în zonele rurale, îndepărtându se repede de modelul sovietic. Un an mai târziu, după ce în 1927 trupele lui au intrat în Shanghai, Jiang Jieshi a dat startul unor epurări sângeroase în urma cărora sute de comunişti au fost executaţi. Partidul Comunist Chinez a intrat în ilegalitate. Mao şi a dus armata pestriţă de 1.300 de oameni în munţi, căutând ţărani cu ajutorul cărora să ajungă la putere.
Mao a răsturnat ideologia cu susul în jos, abandonându i pe muncitorii de la oraş şi luându le partea ţăranilor, pe care marxismul ortodox îi dispreţuia. Surghiunit departe în munţi, el şi adepţii săi au petrecut ani întregi învăţând cum să mobilizeze puterea brută a ţăranilor săraci pentru a ataca poziţii ale autorităţii guvernamentale, a jefui resursele locului şi a obţine controlul unor zone din ce în ce mai mari. Au devenit experţi în luptele de gherilă, hărţuind prin ambuscade şi raiduri trupele mai puţin mobile ale naţionaliştilor, cei mai mari duşmani ai lor.
De la bun început au existat conflicte ideologice cu Comitetul Central, care funcţiona în ilegalitate la Shanghai, aproape de muncitorii din fabrici. Unii nu au văzut cu ochi buni modul neortodox de operare al lui Mao. Zhou Enlai, un tânăr educat şi agreabil, însărcinat cu problemele militare ale partidului, descria trupele acestuia ca fiind nimic mai mult decât „nişte bandiţi care se plimbă de colo colo”. Dar, prin 1930, Mao a început să îi atragă atenţia lui Stalin. Ştia ce are de făcut în privinţa „nemernicilor de chiaburi” de la sate, dar şi cum să scape de adversari. Era de neclintit în aspiraţia către putere, mânat de o ambiţie feroce susţinută de un caracter manipulator şi de un mare talent politic. De asemenea, era lipsit de scrupule. În cadrul unor evenimente care au avut loc într un oraş numit Futian, o sută de ofiţeri dintr un batalion care s a răzvrătit împotriva conducerii lui au fost închişi în cuşti de bambus, dezbrăcaţi la piele şi torturaţi, mulţi dintre ei fiind ucişi cu baionetele.

Frank Dikötter, istoric olandez, este profesor de ştiinţe umaniste la Universitatea din Hong Kong şi senior fellow la Hoover Institution. Înainte de a se muta în Asia, a fost profesor la University of London. A publicat mai multe volume dedicate în special istoriei Chinei, precum Mao’s Great Famine: The History of China’s Most Devastating Catastrophe: 1958-1962 (2010), The Tragedy of Liberation: A History of the Chinese Revolution, 1945-1957 (2013) şi The Cultural Revolution: A People’s History, 1962-1976 (2016).

Fragment din volumul aparut la Editura Polirom, 2020, traducere de Doru Căstăian

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *