Frank Dikötter: Cum să fii dictator. Cultul personalității în secolul XX (2)

De douăzeci şi opt de ani, Partidul Comunist Chinez depindea de Moscova pentru sprijin financiar. Mao, un tânăr de douăzeci şi şapte de ani, înalt, subţire şi chipeş, şi a primit prima plată de 200 de yuani de la un agent al Cominternului în 1921, pentru a şi acoperi cheltuielile de călătorie până la Shanghai, unde urma să aibă loc întrunirea pentru înfiinţarea partidului. Dar ajutorul Moscovei venea cu anumite condiţii. Lenin a înţeles că principiile bolşevismului nu prea erau la mare căutare dincolo de graniţele Europei şi a cerut ca partidele comuniste să se alăture fraţilor naţionalişti într un front comun care să răstoarne puterile străine. Şi avea dreptate. După câţiva ani, numărul membrilor de partid se plafonase la doar câteva sute într o ţară cu mai mult de 480 de milioane de locuitori.
În 1924, Partidul Comunist Chinez s a alăturat Partidului Naţionalist, care primea şi el ajutor militar din partea Moscovei. A fost o alianţă incomodă, iar doi ani mai târziu, naţionaliştii lui Cian Kai Şi (Jiang Jieshi) au lansat o campanie militară de la baza lor din sud, încercând să preia puterea de la seniorii locali ai războiului şi să unifice ţara. Acasă la Mao, în provincia Hunan, au fost urmate instrucţiunile oferite de consilierii ruşi şi s au realizat întovărăşiri agricole în speranţa iniţierii unei revoluţii. Între păturile sociale din zonele rurale au apărut disensiuni, iar ţăranii săraci s au folosit de această ocazie ca să răstoarne ordinea existentă şi să devină stăpâni, atacându i pe cei bogaţi şi puternici şi instaurând un regim de teroare. Unele victime au fost înjunghiate, câteva au fost chiar decapitate. Pastorii locali erau plimbaţi cu alai pe străzi, ca nişte „slugi ale imperialismului”, cu mâinile legate la spate şi cu o funie în jurul gâtului. Bisericile au fost prădate.
Evenimentele i au produs o revelaţie lui Mao, care a fost încântat de actele de violenţă. „Dau cu chiaburii de pământ”, scria el admirativ, referindu se la mişcarea ţărănească. Şi avansa o predicţie curajoasă, anticipând că „se vor ridica sute de milioane de țărani; mișcarea lor va fi vijelioasă și de nebiruit, ca un uragan, și nicio forță n o va putea opri. Ei vor sfărâma toate lanțurile care îi leagă și vor înainta spre eliberare. Vor săpa mormântul tuturor imperialiștilor, militariştilor, funcționarilor delapidatori de bani publici și corupți, tuhao ilor și leșen ilor”.

Frank Dikötter, istoric olandez, este profesor de ştiinţe umaniste la Universitatea din Hong Kong şi senior fellow la Hoover Institution. Înainte de a se muta în Asia, a fost profesor la University of London. A publicat mai multe volume dedicate în special istoriei Chinei, precum Mao’s Great Famine: The History of China’s Most Devastating Catastrophe: 1958-1962 (2010), The Tragedy of Liberation: A History of the Chinese Revolution, 1945-1957 (2013) şi The Cultural Revolution: A People’s History, 1962-1976 (2016).

Fragment din volumul aparut la Editura Polirom, 2020, traducere de Doru Căstăian

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *