Sylvain Tesson: Berezina. Pe urmele lui Napoleon într-o motocicletă cu ataș (3)

Ruşii şi‑au presărat cursul istoriei cu monumente glorioase şi statui irefutabile. Am trecut pe lângă una a lui Kutuzov cel Gras şi alta a lui Gagarin. A urmat un avion din război gata să decoleze de pe piedestalul lui. S‑au ivit după aceea suburbiile: drumul spre Moijak şi, deodată, a apărut un panou care ne‑a confirmat că aventura noastră nu mai ţinea doar de împărăţia viselor, a abstracţiilor agreabile sau a planurilor de beţivi: „Borodino, 90 km”.
Motocicleta cu ataş se balansa îngrozitor; Goisque, aşezat în spate, atârna prea greu; Gras, adormit în ataş, nu contrabalansa efectul de deviere de la direcţie. Aveam impresia că, împreună cu cei doi prieteni ai mei, mă găseam pe o plută nemanevrabilă. Ei erau calmi. Călătoreau de ani de zile în jurul lumii în cele mai rele condiţii, fără să se plângă.
Gras avea 30 de ani şi păstrase comportamente copilăreşti. Bea trei litri de suc de ananas pe zi, înota două ore în piscină, se hrănea cu ciocolată şi semăna cu un campion de hochei neurastenic. Trăia de opt ani în fostul imperiu sovietic, învăţase rusa la Omsk, locuise patru ani la Vladivostok. Îi plăcea liniştea şi găsise Siberia pe măsura melancoliei sale. Mai târziu devenise directorul Alianţei Franceze din Doneţk, în Donbassul ucrainean. Prietenii ruşi îl considerau unul de‑ai lor. Studentele lui îl iubeau în taină. Superiorii ierarhici îi invidiau detaşarea. Bătrânii plicticoşi de la ambasadă se temeau puţin de tânărul husar ironic care se integra atât de bine în societatea ţării. Gras lucra la o teză de geografie despre frontierele imperiilor. I‑ar fi plăcut să nu părăsească niciodată crestele munţilor, adâncul pădurilor, acea geografie a pustietăţii, singura pe potriva tristeţii sale. Îşi sublima iubirea pentru Rusia în cărţi frumoase pe care studentele lui blonde le citeau din scoarţă-n scoarţă, în speranţa că vor atrage o privire a profesorului. Părul negru şi tenul mat nu îi asigurau doar favorurile fetelor slave: poliţaii îl controlau sistematic, crezându‑l cecen. Într‑o zi, în Pakistan, îşi rupsese piciorul pe un perete stâncos şi aşteptase ajutoarele 24 de ore, atârnat de un piton la 5.000 de metri altitudine, fără să fie prea îngrijorat. Când plecam să cutreierăm prin pădure sau ne avântam în ascensiunea unui pisc, considera extrem de important să nu ia cu el destul echipament. Socotea prudenţa o vulgaritate. Situaţia devenea critică foarte repede şi Gras, simţindu‑se atunci în largul lui, îşi sporea energia ca să iasă din conjunctura periculoasă. În restul timpului se plictisea şi‑l durea în cot.

În septembrie 1812, Napoleon intra în Moscova în fruntea Marii Armate. O lună mai tîrziu, dădea semnalul de întoarcere, după ce rușii își incendiaseră propria capitală. Retragerea trupelor napoleoniene, cu punctul culminant al trecerii Berezinei, va intra în legendă prin suferințele și actele de eroism ce au marcat-o. Două sute de ani mai tîrziu, Sylvain Tesson decide să comemoreze Retragerea din Rusia refăcînd traseul ei împreună cu doi prieteni ruși și doi francezi. În motociclete cu ataș Ural de fabricație sovietică, vor străbate cei 4.000 de kilometri dintre Moscova și Paris călăuziți de memoriile scrise ale celor ce au trăit dezastrul din 1812. Pe parcurs, ceea ce începe ca o escapadă trăsnită, stropită cu votcă la popasuri, se va transforma într-un prilej de reflecție asupra lecțiilor tragice ale istoriei, dar și asupra prezentului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *