Sylvain Tesson: Berezina. Pe urmele lui Napoleon într-o motocicletă cu ataș (1)

Când grosul trupelor franceze a ajuns la Moscova, în zilele de 14 şi 15 septembrie, au descoperit un oraş, desigur, „magic”, cu certitudine oriental, dar exasperant de pustiu. Niciun ofiţer pe străzi, niciun boier, nici măcar un soldat, niciun negustor: ruşii părăsiseră Moscova. Escapismul drag lui Barclay de Tolly devenise strategia unui întreg popor. Doar vagabonzi, o mână de mujici în zdrenţe şi câţiva negustori evrei rătăceau pe trotuare. Ici-colo, siluete dispăreau pe câte o străduţă, neliniştitoare, furişe – şi de ce agitau acele făclii? Coloanele franceze au pătruns pe bulevardele moarte, pe care focul urma să le mistuie curând. Napoleon avea să înveţe că, în termeni de pirotehnie, Nero era un amator în comparaţie cu Alexandru.
După bătălia de la Borodino, ţarul hotărâse să‑şi sacrifice capitala. Deoarece feldmareşalul lui nu reuşise să stăvilească înaintarea francezilor, avea să lase Moscova pradă flăcărilor. Oraşul nu avea să cadă în mâinile antihristului corsican. Şi, fără tragere de inimă, a ordonat incendierea lui, oferind astfel istoriei cel mai mare rug săvârşit de un suveran. Moscova avea să ardă pentru supravieţuirea Imperiului Rus. Sarcina i‑a revenit lui Rostopcin, guvernatorul oraşului. El a eliberat deţinuţii de drept comun şi le‑a poruncit să pună foc. Au fost scoase din oraş pompele de apă, pentru ca invadatorii să nu se poată folosi de ele, şi infractorii au început să dea foc bazarului Kitai‑gorod, depozitelor, bisericilor din lemn, palatelor nobiliare! Primele scântei purtate de vânt au fost observate în noaptea de 14 spre 15 septembrie. Focul a ars continuu zi şi noapte. Pe 16 septembrie, Napoleon, instalat în palatul Kremlinului, a fost cât pe ce să cadă în capcana incendiului. Împăratul a scăpat graţie unei străduţe deschise în zidul de apărare şi unor trepte ascunse care l‑au dus la râul Moscova. Apele râului reflectau focul şi „bombănitorii”, care văzuseră multe la viaţa lor, din Egipt în Spania, de la piramide până la Jena, s‑au crezut în faţa gheenei. Cupolele bisericilor se înroşeau, palatele se năruiau cu zgomot de lemn carbonizat, aerul ardea gâtlejul şi căldura topea clopotele. În faţa cerului sângeriu şi a palatelor incendiate, Napoleon a înţeles că subestimase spiritul de sacrificiu al ruşilor, fermitatea lui Alexandru şi acel fanatism al slavilor care va duce la eşuarea a mii de valuri umane, 150 de ani mai târziu, la Stalingrad, pe recifele pretins invincibile ale Wehrmachtului.

În septembrie 1812, Napoleon intra în Moscova în fruntea Marii Armate. O lună mai tîrziu, dădea semnalul de întoarcere, după ce rușii își incendiaseră propria capitală. Retragerea trupelor napoleoniene, cu punctul culminant al trecerii Berezinei, va intra în legendă prin suferințele și actele de eroism ce au marcat-o. Două sute de ani mai tîrziu, Sylvain Tesson decide să comemoreze Retragerea din Rusia refăcînd traseul ei împreună cu doi prieteni ruși și doi francezi. În motociclete cu ataș Ural de fabricație sovietică, vor străbate cei 4.000 de kilometri dintre Moscova și Paris călăuziți de memoriile scrise ale celor ce au trăit dezastrul din 1812. Pe parcurs, ceea ce începe ca o escapadă trăsnită, stropită cu votcă la popasuri, se va transforma într-un prilej de reflecție asupra lecțiilor tragice ale istoriei, dar și asupra prezentului.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *