Radu Mârza: Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930) (fragment)

Nici o discuție despre aspectele sociale și culturale ale căii ferate nu poate face abstracție de gară, care devine un reper al spațiului urban și al sociabilităților timpurilor moderne, însă afirmația este valabilă, în egală măsură, nu numai pentru marile orașe, ci și pentru orășele și chiar pentru haltele de tren din mediul rural.

Încă de la început, între oraș și calea ferată se stabilește un raport de condiționare. În lumea apuseană, planificarea urbană este anterioară construirii căii ferate, așa încât aceasta din urmă intervine masiv asupra orașului, determinând transformări importante, inclusiv demolarea unor cartiere pentru a face loc gărilor, depourilor sau viaductelor feroviare (vezi cazul Londrei). În spațiul românesc, arată Toader Popescu, planificarea urbană s‑a făcut după introducerea căii ferate și a trebuit să țină cont de aceasta din urmă. Autorul sus‑citat a analizat pe larg cazul orașelor românești în raport cu construirea căii ferate, arătând că municipalitățile erau atât de încântate de calea ferată, încât erau dispuse să facă numeroase sacrificii… urbanistice în favoarea ei.

Chiar dacă în primele decenii feroviare gara era situată undeva în afara orașului și în jurul ei s‑au născut cartiere nu dintre cele mai selecte (de aici expresia foarte inspirată a Cristinei Purcar: „on the wrong side of the track”), în timp aceasta și liniile ferate propriu‑zise au fost integrate în oraș și au devenit o parte importantă a sa, a peisajului urban (și rural) pe care îl influențează considerabil.

La sfârșitul veacului al XIX‑lea și pe la 1900, gările marilor orașe au o prezență fizică impunătoare, fiind percepute ca adevărate porți de intrare în oraș. Gărilor li se încredințează o valoare simbolică și de reprezentare vizibilă și la nivel arhitectonic. „Gara reprezintă, cu certitudine, elementul cel mai vizibil și mai reprezentativ al proiectului feroviar în conștiința publică, veritabilă «vitrină» a acestuia”. Așa se explică faptul că peste tot în lume, inclusiv în Transilvania sau în Vechiul Regat, multe dintre gările ridicate în veacul al XIX‑lea sau la începutul veacului următor sunt adevărate palate urbane construite în stilurile vremii: neoclasic, neo‑Renaștere, neogotic, Secession, mai târziu modernist. Toader Popescu a studiat gările românești de până la 1916 inclusiv din punct de vedere arhitectonic și a constatat că unele (mai ales primele) imită modele occidentale și central-europene (din Austro‑Ungaria) (București‑Filaret, București – Gara de Nord, Giurgiu, Pașcani, Iași, Craiova, Vârciorova), altele încearcă să aplice un stil național sau de inspirație regională (Curtea de Argeș, Mamaia, Ploiești Nord), iar în cele din urmă se profilează chiar un stil specific C.F.R. (gările din Târgoviște, Câmpulung, Mărășești, Vaslui); un program susținut de construcții de gări se desfășoară și în anii 1930 și în primii ani ai deceniului următor.

 


„Aveţi în faţă o carte alertă despre practici şi reprezentări din primul veac de turism pe calea ferată. Merită să vă lăsaţi purtaţi în cadenţa ei, chiar dacă nu veţi întîlni situaţii complicate, precum cele imaginate de Agatha Christie pe vremea cînd Rebreanu admira din cupeu frumuseţile Italiei. Radu Mârza are darul de a vă captiva cu istorisirea sa, ca unul care gustă din plin ideea de a călători cu gîndul în anii de glorie ai Orient-Expressului.” (Ovidiu Ghitta)

„Căutînd referinţe despre modul în care călătorul cu trenul vede peisajul, am descoperit că «drumul de fier» este o prezenţă nu foarte constantă în scrierile călătorilor, dar vie. În spatele unei simple relatări a unei călătorii cu trenul este o lume întreagă, formată din puţin peisaj şi din mulţi oameni, prinşi într-o reţea complicată – şi fascinantă – de relaţii sociale şi culturale. Aşa se văd lucrurile din tren şi în tren. Astfel, şantierul iniţial al cercetării s-a lărgit şi, mergînd pe urmele surselor, a primit noi întrebări de lucru: Ce vede călătorul de la fereastra trenului? Ce vede călătorul în tren şi pe peronul gării? Ce face în tren, cum se simte, la ce se gîndeşte, ce observă şi ce nu bagă în seamă?” (Radu Mârza)

Radu Mârza este cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, unde predă cursuri despre identităţi istorice în Europa Centrală, istoria medievală, premodernă şi modernă românească, istoria slavilor, istoria culturală a călătoritului şi turismului, istoria Bizanţului. Este, de asemenea, colecţionar şi preocupat de istoria cărţilor poştale. Cea mai recentă carte publicată este Romanian Historians and Propaganda (1914-1946). The Case of Transylvania (Bratislava, 2014), traducere din limba română de Carmen-Veronica Borbély.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *