Close-up: Alfred Hitchcock

Interviurile cu François Truffaut, cele din care se nasc monumentalul volum monografic, sunt testamentul pe care Alfred Hitchcock îl lasă celor de mâine. Graţie “ Noului val” şi pasiunii sale de a reciti tradiţia din care se hrăneşte, Hitchcock se înfaţişează posterităţii drept ceea ce este cu adevărat: un creator ce uneşte profunzimea ironică şi vizionară a privirii cu gustul pentru inovaţia formală. În limitele trasate de sistemul comercial, Hitchcock a fost un explorator formidabil, capabil să dea corp fantasmelor sale şi să-şi aşeze misterul în cadrele unor impecabile naraţiuni.

Iar acest geniu care se confundă cu geniul cinematografului însuşi marchează cariera sa de la debuturile britanice. Primul Hitchcock, cel de dinainte de Hollywood, este, asemeni lui Lang, Murnau sau Renoir, unul dintre cei care întemeiază limbajul noii arte. Thriler-ul lui Hitchcock este un gen în care graţia ludică se întâlneşte cu tuşele sumbre. Şi se poate argumenta că în acest interval Hitchcock atinge, deja, un nivel al polifoniei ce anunţă capodopera. Prin “ The lady vanishes” şi “ The 39 steps”, Hitchcock este maestrul a cărui virtuozitate reflectă amploarea claviaturii stilistice.

Trecerea către America este, ca pentru atâţia alţii dintre creatorii europeni, ocazia de a trece în mit. În deceniile care urmează, Hitchcock creează cu o vitalitate pasionată. Filmele sale, chiar şi atunci când îşi ratează miza, posedă amprenta unică a autorului lor. În cazul lui Hitchcock, aparenta supunere la canoanele industriei ascunde o vocaţie de insurgent. Fetişurile sale ies la suprafaţă , dincolo de cuminţenia care îi este impusă: ambiţia lui Hitchcock este de a fi, în raport cu actriţele sale, un demiurg. De la Ingrid Bergman şi Grace Kelly la Tippi Hedren acest tipar fantasmatic revine în textele sale, ca şi cum în fiecare dintre secvenţe regizorul ar urmări aceeaşi himeră.

Subtilitatea lui Hitchcock îşi atinge punctele de supremă fascinaţie în investigarea neliniştii care se ascunde sub suprafaţa plană a realităţii. Oniricul izbucneşte în “ Spellbound” , cu toată energia sa vizionară, întruchipat de grafica lui Dali. “ Rope” este un extradordinar studiu dedicate cruzimii de prădător cerebral a asasinului, în vreme ce “ Strangers on the train” reprezintă coborârea în domeniul unei minţi ce trăieşte în marginea nebuniei. Prin” The rear window” camera de filmat pătrunde în intimitatea de voyeurism a crimei: vălul zilelor obişnuite este sfâşiat.

Perfecţiunea abisală a lui Hitchock conferă filmelor sale intensitatea neliniştitoare a unor coşmaruri din care trezirea este imposibilă. Aventurile lui Cary Grant din “North by northwest” se petrec în acest decor peste care pluteşte destinul impenetrabil. În “ Psycho “ sau “ The birds”, oroarea capătă chip, în momentele în care explozia de groază pare a copleşi ecranul, asemeni unei magme vulcanice.

Şi dacă ar fi să aleg punctual cel mai înalt al acestei arte poetice a misterului şi a enigmei, acesta ar fi “ Vertigo”. În “ Vertigo” James Stewart atinge profunzimea paroxistică a unei alunecări în infern . Între realitate şi domeniul obsesiei erotice graniţa se şterge. Camera de filmat dobândeşte subtilitatea vizionară ce îi permite să meargă spre marginile spiritului, către tărâmul delirului şi al oglinzilor paralele.

Alfred Hitchcock înseamnă acest geniu al interogaţiei şi al inovaţiei. Neliniştit şi ironic, mitic şi subversiv, Hitchcock trece dincolo de propria sa legendă. Silueta sa bântuie sala de proiecţie a memoriei noastre, asemeni unui duh ce nu cunoaşte odihnă. ( Ioan Stanomir)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *