O dublă întârziere. Despre fotografie în Baku-ul imperial

În 1977, într-o discuție cu Angelo Schwarz, Roland Barthes afirma că filmul și fotografia sunt rezultatul revoluției industriale, dar că fotografia a fost tratată că ruda orfană a culturii înalte. Critica lui Barthes se referea în primul rând la faptul că fotografia nu făcuse obiectul unor analize critice, situație care s-a schimbat în bine în anii 1990 odată cu interesul manifestat față de iconografie de așa numitul ”iconic/pictorial turn”. Cele două aspecte aduse în discuție de Roland Barthes devin cu atât mai interesante dacă ne îndreptăm privirea către cel mai sud-estic colț al fostului imperiu țarist și anume asupra Azerbaidjanului.

Baku poate fi considerat exemplul tipic pentru industrializarea pusă în practică la frontiera imperială rusă. În urma Tratatului de la Gulistan, din 1813, câmpurile de petrol din peninsula Absheron au intrat în posesia imperiului țarist. Exploatate de secole, câmpurile  petrolifere au fost imediat industrializate și transformate într-o sursă importantă de venituri pentru tezaurul imperial. Totuși, tehnologizarea acestui sector în Rusia a rămas destul de înapoiată și nu se compara cu industria de profil americană. Privatizarea extracției de petrol în Azerbaidjan în 1870 a schimbat radical situația. La sfârșitul secolului al XIX-lea, jumătate din producția de petrol a lumii provenea din câmpurile petrolifere de la Baku. Privatizarea a atras numeroși investitori străini, inclusiv familiile Nobel și Rothschild, know-how-ul adus de ei având un impact pozitiv asupra dezvoltării industriale a întregii regiuni.

Industrializarea orașului, dar și a întregii regiuni, a dus și la introducerea de noi tehnologii, precum fotografia. La acel moment, industria fotografică era deja bine pusă la punct în Europa de vest și numeroase familii înstărite din Baku s-au arătat interesate de a deține portrete de familie, dar și imagini ale proprietăților lor și ale orașului. Legătura dintre industrializare, modernizare și fotografie nu e nicăieri mai bine pusă în evidență ca la Baku. Nu există nicio fotografie a orașului sau a oamenilor care locuiau acolo datând mai înainte de 1860, deși Daguerre prezentase daghereotipul său Academiei de Științe franceze în 1839.

Această legătură nu a fost totuși studiată așa cum ar fi trebuit deși se cunosc numeroase colecții de fotografii ale diverșilor călători străini care au ajuns în oraș înarmați cu aparate foto pentru a surprinde curiozitățile locale. Se cunoaște de asemenea rolul fotografilor locali armeni în crearea și transmiterea fotografiilor în regiune. Totuși, influența Islamului și dezinteresul pentru imagini a lăsat nescrisă istoria fotografiei în regiune, deși subiectul este unul foarte generos. De exemplu, este interesant de urmărit influența occidentală asupra fotografilor locali de origine armeană. Cum își procurau aceștia aparatele și materialele necesare pentru developarea fotografiilor? Participau oare fotografii locali la schimbul de idei global din domeniul artei fotografice? Erau oare prezenți în expozițiile organizate în Occident? Erau ei integrați într-o rețea de fotografi care lucrau în regiune și chiar în întregul imperiu țarist? Au fost implicați fotografii armeni din Baku în răspândirea imaginilor despre Iranul-Qajar în preajma semnării Convenției Ruso-Britanice din 1907?

Din nefericire, conflictul interetnic dintre armeni și azeri face dificilă o cercetare aprofundată a acestei problematici mai ales că fotografii activi în Baku la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX erau armeni de origine. Dimensiunea feminină a acestei profesii este și mai greu de cercetat deoarece femeia în aceea epocă istorică și în acea regiune de margine de imperiu este quasi-absentă în documentele oficiale păstrate în arhive.

Studierea rețelelor care constituie baza conceptuală și practică pentru producerea, circulația și recepția de imagini fotografice în epoca țaristă târzie ne oferă o mai bună înțelegere a relației dintre activitatea locală și procesele globale, permițând astfel scrierea unei istorii care se întrepătrunde pe fundalul interacțiunilor trans-imperiale și trans-culturale. În acest caz, afirmația lui Roland Barthes că fotografia a fost tratată ca un subprodus cultural este încă valabilă, iar cercetarea legată de aceasta ar duce la rescrierea chiar și parțială a istoriei locale pe cât de controversată astăzi pe atât de cosmopolită în vremurile de început ale artei fotografice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *